Arhiepiscopul Tomisului, despre înfiinţarea Mitropoliei Tomisului: Nu e un drept al meu, este o evidenţă a istoriei / Îndemn la „post şi rugăciune cât mai intensă”


Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a anunţat că, săptămâna viitoare, în zilele de miercuri, joi şi vineri, credincioşii vor avea post şi rugăciune cât mai intensă pentru înfiinţarea Mitropoliei Tomisului şi a adăugat că acesta nu este un drept al său, ci o evidenţă a istoriei, potrivit News.ro.Arhiepiscopul TeodosieFoto: AgerpresÎPS Teodosie a fost întrebat, joi, la Radio Dobrogea, dacă poate institui o zi de rugăciune în toată Arhiepiscopia Tomisului pentru înfiinţarea Mitropoliei Tomisului.

“Sigur, să ne rugăm, iată, săptămâna viitoare va fi pecetluirea, dacă va fi, dacă nu, când vrea bunul Dumnezeu. Noi am făcut demersurile care se cuveneau că nu puteam să nu le facem, având un adevăr atât de evident şi atât de necesar de pus în realitate, sigur că să ne rugăm cu toţii. Şi iată, miercurea şi vinerea viitoare, chiar şi joi să ţinem post, miercuri, joi şi vineri, săptămâna viitoare, să avem post şi rugăciune cât mai intensă pentru această dorinţă a dumneavoastră, atât de justificată”, a afirmat Arhiepiscopul Tomisului.El consideră că înfiinţarea Mitropoliei Tomisului este o evidenţă a istoriei.„Sigur că eu nu pot să strig atât de tare ca şi cum e un drept al meu. Nu e un drept al meu. E o evidenţă a istoriei, un drept al frăţiilor voastre care locuiţi aici şi această necesitate o evidenţiază românii din toată ţara şi din diaspora. Eu sunt mereu atenţionat să fac ceva să fie pusă istoria Dobrogei şi Biserica Tomitană în evidenţă. Sigur, Dumnezeu dacă ne rugăm, El ne va ajuta şi în El am nădejdea”, a declarat Arhiepiscopul Tomisului.

În urmă cu câteva săptămâni, tot la Radio Dobrogea, Arhiepiscopul Tomisului a fost întrebat dacă Mitropolia Tomisului ar trebui înfiinţată, reactivată sau recunoscută şi dacă a fost vreodată desfinţată.„Nu a fost desfinţată niciodată, doar împrejurările au făcut să înceteze viaţa ei activă şi, sigur, după toate datele pe care le avem, ea trebuie să fie reactivată şi recunoscută şi nădăjduiesc în aceasta, că Dumnezeu e Dumnezeul adevărului, iar acesta este un adevăr de necontestat”, a răspuns IPS Teodosie.IPS Teodosie a mai fost întrebat dacă va discuta la viitorul Sinod despre Mitropolia Tomisului.

„Eu nădăjduiesc să fie pusă pe ordinea de zi solicitarea noastră. Dumneavoastră puteţi să vă exprimaţi, cum am spus şi mai înainte, să cereţi, că eu nu cer pentru mine, ci pentru a restaura un adevăr istoric fundamental pentru întreaga Biserică şi pentru toţi credincioşii noştri. Toţi avem un plus de demnitate şi binecuvântare de la Dumnezeu că punem în ordine cele ce au aparţinut înaintaşilor noştri. Trimiteţi scrisorile dumneavoastră către Sfântul Sinod, către Patriarhie”, a mai afirmat Arhiepiscopul Tomisului. (News.ro.)IPS Teodosie intră la judecata Sfântului Sinod pentru „acte de răzvrătire, indisciplină şi presiune publică” Solicitarea Arhiepiscopiei Tomisului de a deveni Mitropolie a fost discutată şi respinsă în şedinţa din 4-5 martie 2003 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prezidată de Patriarhul Teoctist.Insistența lui IPS Teodosie de a ridica Arhiepiscopia Tomisului la rang de Mitropolie a primit un răspuns dur de la vârful Bisericii Ortodoxe Române (BOR).

Invocând faptul că insistând cu înverșunare în demersul său, respins de altfel pentru prima dată în 2003, Teodosie încalcă „ordinea statutară a Bisericii Ortodoxe Române”, Cancelaria Sfântului Sinod anunță că „încălcarea ordinii statutare a Bisericii şi tulburarea păcii din viaţa Bisericii şi a societăţii prin acte de răzvrătire, indisciplină şi presiune publică vor fi înscrise pe ordinea de zi a viitoarei şedinţe a Sfântului Sinod”.

„În ultimii doi ani, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Teodosie a solicitat de mai multe ori Cancelariei Sfântului Sinod ca ridicarea Arhiepiscopiei Tomisului la rang de Mitropolie să fie înscrisă din nou pe ordinea de zi a Sfântului Sinod, aducând în acest sens mai multe argumente de ordin istoric, cultural şi sociologic. De fiecare dată, Cancelaria Sfântului Sinod a răspuns că, potrivit Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, o mitropolie este constituită din două, trei sau mai multe eparhii, iar ierarhii acestora formează împreună un sinod mitropolitan”, precizează Cancelaria Sfântului Sinod, potrivit Agerpres.

Source link