La 42 de ani, Alexandra Velniciuc se felicită că nu a făcut copii! De ce spune asta: „N-aș ști să-l cresc”

La 42 de ani, Alexandra Velniciuc se felicită că nu a făcut copii! De ce spune asta: „N-aș ști să-l cresc”.

Dacă nu câștigă, învață, dar niciodată Alexandra Velniciuc nu cedează. Fiind încercată de-a lungul timpului de greutăți și de suferințe pe care ea le-a numit monstruoase.

La 42 de ani, Alexandra Velniciuc se felicită că nu a făcut copii: „N-aș ști să-l cresc”

Actrița a precizat de ce nu-și dorește să aibă copii, fiind des întrebată despre acest subiect controversat din viața ei. Alegerile sale sunt înțelepte și au la bază experiențe proprii care nu trebuie judecate de cei care nu o cunosc personal.

„În epoca în care trăim, în perioada asta, da, mă felicit! Toți prietenii noștri au copii, Doamne, n-aș ști să-l cresc, n-aș ști ce să-i spun, n-aș ști ce valori să-i induc. N-aș ști, pentru că tu îl crești frumos într-un creuzet al familiei tale. Și după aia sărăcuțul se izbește de ce e afară. Și ce face el?! Fie neagă ce a învățat în familie, fie se luptă să înțeleagă ce i se întâmplă dincolo.

Eu nu știu dacă eu aș mai fi fost așa și vorbesc foarte sincer, nu știu dacă eu aș mai fi fost ceea ce sunt acum, dacă m-aș fi născut în `95 și ar fi trebuit acum să intru în viață, nu știu! Nu e o perioadă în care să îmi pară rău că n-am copii, deloc!” a menționat Alexandra Velniciuc la FRESH by UNICA.

Alexandra Velniciuc, despre abandonul mamei: “Îi mulțumesc că a plecat! Nici nu și-a dat seama ce bine mi-a făcut”

Alexandra Velniciuc joacă roluri celebre la teatru și are parte de faimă și iubire alături de partenerul ei de viață, regizorul Șerban Puiu, cel care îi este alături și în viața personală, dar și în cea profesională.

În plan personal, abandonul mamei sale a făcut-o pe Alexandra Velniciuc să fie matură înainte de vreme. Amintirile când plângea neîncetat parcă o sperie și acum pe actriță și o fac să nu-și dorească neapărat un copil. Ba chiar, nici căsătoria cu acte nu-i face cu ochiul, având parte alături de Șerban Puiu de liniștea sufletească, după care a tânjit cu ardoare.

„Îi mulțumesc că a plecat! Ea nici nu și-a dat seama ce bine mi-a făcut plecând. Îi mulțumesc pentru că a făcut-o, îi mulțumesc lui Dumnezeu că viața mea s-a rostogolit așa, pentru că altfel poate eu nu aș fi fost omul care sunt acum!” , spune Alexandra Velniciuc despre cea care a adus-o pe lume.

Foto: social media

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A lucrat încă din 2009 la ProSport ca intern. În……



Source link