Ce mare s-a făcut băieţul lui Theo Rose. Sasha Ioan a împlinit 9 luni

Theo Rose se poate considera o femeie împlinită din toate punctele de vedere. Şi-a întemeiat o familie frumoasă alături de Anghel Damian, a devenit mămica unui băieţel superb, iar proiectele profesionale vin pe bandă rulantă. Recent, pe pagina sa de Instagram, artista a publicat câteva imagini cu fiul ei, Sasha Ioan, spre bucuria celor care o urmăresc.

Theo Rose a renunţat o perioadă la cariera din lumina reflectoarelor pentru a petrece timp cu micuţul ei. Ce-i drept nu a putut sta prea mult departe de fanii ei, dar nu îşi neglijează deloc fiul. Cântăreaţa povestea la un moment dat că Sasha Ioan o însoţeşte uneori la filmări.

Cât de mare s-a făcut băieţelul lui Theo Rose

Fiul artistei a împlinit deja 9 luni, iar partenera lui Anghel Damian a vrut să le arate fanilor cât de mare a crescut. Recent, pe reţelele de socializare a publicat imagini cu micuţul, însă nici de această dată nu a vrut să îi dezvăluie chipul.

În cadrul unui interviu mai vechi, actriţa din Clanul povestea că deocamdată nu este pregătită să îl expună public.

„Cred că vă închipuiți că eu vi l-aș arăta și acum. Ca orice părinte, mă mândresc, mi-e drag de el, mi-ar plăcea să îl vedeți și voi, nu e ca și cum îl port cu cagulă pe față atunci când ieșim pe afară. Nu suntem absurzi.

Dar odată ce am face publice imagini cu fața copilului, el ar putea fi fotografiat oriunde, oricând, fără acordul nostru, și postat în aceleași condiții. Și nu vrem să atragem genul ăsta de atenție asupra lui. Nu sunt pregătită și nu îi doresc genul ăsta de atenție momentan. Pentru că nici nu știu dacă e genul de om care își dorește atenția asta”, a explicat Theo Rose pe Instagram.

Cum a aflat Theo Rose că este însărcinată

Cântăreaţa declara în trecut, înainte să devină mamă, faptul că îşi doreşte foarte mult un copil, dar nu se aştepta ca momentul să vină atât de repede. În timpul unuei vacanţe în Thailanda pe care a petrecut-o alături de partenerul său şi alţi prieteni, artista a început să aibă unele simptome specifice gravidelor. Apropiaţii au început să glumească pe seama vedetei, iar în final s-a dovedit că spusele acestora au fost adevărate.

„A fost ca o glumă atunci când am aflat. Eram în Thailanda cu Anghel, cu Lucy Faur, stilista mea, și cu sora mea mai mare. Eram foarte sensibilă la mirosurile de pe-acolo, la ei miroase foarte urât prin piețele alea și așa. Eu n-aș fi bănuit că se întâmplă asta. Mâncam foarte bine, în schimb, ceea ce la mine nu se întâmplă, pentru că mă stresez și sunt slabă de fel, pentru că nu mă alimentez cum trebuie. Stilista mea a început să facă glume pe seama mea: „Hai, fată, că tu ești gravidă, nu-mi spune tu mie”. „Ce-ai, fată, ai înnebunit? Mușcă-te de limbă. Nu sunt”. „Tu ești gravidă. Nu are cum, nu există. Prea te plângi, nu vrei aia, nu vrei aia”, a declarat artista în podcastul Anamariei Prodan.

 

Sursă foto: social media

S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,……



Source link