TrashOut, aplicația prin care poți semnala dacă cineva aruncă gunoi ilegal

[ad_1]

De acum puteți semnala mult mai ușor zonele în care deșeurile sunt aruncate la întâmplare. Mai multe ONG-uri au dezvoltat o aplicație care să vină în ajutorul celor care vor să anunțe astfel de nereguli. Este nevoie doar de o imagine și de locația GPS, a anunțat ministrul mediului, Tanczos Barna, la Digi24.

Aplicația a fost creată în contextul în care multe persoane sunt surprinse cum aruncă gunoaie ilegal – pe stradă și chiar pe spațiile verzi. Notificarea acestor zone cu deșeuri, prin intermediul aplicației mobile, ajunge imediat la Garda de Mediu și la Primărie, acestea urmând să ia atitudine și să ecologizeze spațiul. 

„Dacă aveți un film sau o poză, puteți încărca într-un sistem informatic care se numește TrashOut – o aplicație care poate fi descărcată de pe internet și instalată pe telefon. Este un sistem informatic dezvoltat de mai multe ONG-uri, este sistemul pentru care am pregătit un protocol între Garda de Mediu și cei care l-au dezvoltat și administrează o platformă online prin care se urmărește ulterior fiecare pas de intervenție în cazul unei plângeri de genul acesta”, a detaliat Tanczos Barna.

El spune că protocolul de colaborare va fi semnat probabil de săptămâna viitoare, dar aplicația este deja funcțională.

„TrashOut este o aplicație prin care și eu, și orice cetățean, la fel ca în Inspectorul pădurii, poate să încarce o poză și o locație GPS cu sacul de gunoi aruncat pe marginea șanțului. Ajunge într-un centralizator, se face o verificare de către voluntari care lucrează pentru acest sistem, ajunge o notificare la Primărie și la Garda de Mediu. Dacă Primăria nu face ecologizare, Garda de Mediu vine și poate să aplice amenda”, a explicat Tanczos Barna cum funcționează aplicația.

În felul acesta poate fi raportat și un vecin care aruncă gunoiul pe geam. „Îl fotografiez cu locație GPS și trimit fotografia la Trash Out. Aplicația deja funcționează, dacă o căutați și descărcați pe telefon, puteți să încărcați poze chiar acum”, a spus ministrul mediului, marți seara, la Digi24.

„Această țară nu poate fi schimbată și imaginea noastră de groapă de gunoi a Europei nu poate fi schimbată, dacă nu se schimbă mentalitatea omului și nu încetează să mai arunce deșeuri de la balcon. Trebuie să se schimbe și mentalitatea primarilor, care nu fac ceea ce trebuie pentru a le oferi oamenilor alternative. Și dacă primarul nu se schimbă din acest punct de vedere, eu zic că nu merită un nou mandat”, a punctat Tanczos Barna.

Editor : Luana Pavaluca

[ad_2]

Citește mai mult..