Elicopterul preşedintelui Columbiei a fost lovit de gloanțe în timp ce zbura peste o regiune în care operează traficanți de droguri
[ad_1]
Un elicopter care îl transporta pe preşedintele columbian, Ivan Duque, şi alţi oficiali a fost lovit de mai multe gloanţe într-un atac comis vineri. Anunțul a fost făcut chiar de şeful statului.
Incidentul a avut loc în timp ce elicopterul preşedintelui zbura prin regiunea Catatumbo spre oraşul Cucuta, capitala provinciei Norte de Santander, a precizat Duque.
„Ceea ce este clar este că este vorba de un atac laş, în care se pot vedea găuri de gloanţe în aeronava prezidenţială”, a adăugat el.
În afară de Duque, elicopterul transporta şi alţi oficiali, printre care ministrul apărării, Diego Molano, ministrul de interne, Daniel Palacios, şi guvernatorul provinciei Norte de Santander, Silvano Serrano, relatează Reuters, citată de Agerpres.
Nimeni nu a fost rănit în incident, a declarat un purtător de cuvânt al preşedinţiei.
Personalul de securitate a primit instrucţiuni clare pentru a-i găsi pe cei care se află în spatele atacului asupra elicopterului, a adăugat preşedintele.
În tensionata regiune Catatumbo, situată la graniţa cu Venezuela, se află plantaţii extinse de coca, principalul ingredient al cocainei. Aici operează gherile din Armata de Eliberare Naţională (ELN), foşti luptători FARC care resping acordul de pace încheiat în 2016 cu guvernul, precum şi grupuri criminale armate implicate în traficul de droguri.
Luna aceasta, o maşină capcană a fost detonată la o bază militară folosită de Brigada 30 a armatei din Cucuta, rănind soldaţi columbieni şi consilieri militari americani.
În timp ce Molano a declarat că atacul ar fi putut fi comis de ELN, gruparea rebelă a negat că ar fi avut vreun rol în acest atentat.
Editor : M.B.
[ad_2]
Citește mai mult..