imunitatea naturală este „antrenată” să lupte cu boala

[ad_1]

Se pun mari speranțe în realizarea unui vaccin împotriva cancerului care foloseşte tehnologia ARN mesager, cea care a dat și cele mai eficiente vaccinuri împotriva COVID. Vaccinul anticancer este acum în faza a doua a testelor clinice, faza testării pe oameni, care vine după rezultatele încurajatoare ale primei faze. Deja unui prim pacient i s-a inoculat doza.

Vaccinul este dezvoltat chiar de compania BioNTech, cea care, împreună cu Pfizer, a dezvoltat vaccinul anti-COVID cel mai folosit în România.  

„Speranța există și trebuie spus că aceste vaccinuri împotriva COVID-19 au fost dezvoltate pornind tocmai de la cercetări care se făceau pentru acest vaccin împotriva cancerului. Cercetările erau setate pe această direcție, dar apărând această criză a COVID-19, ea a dus la dezvoltarea acestor vaccinuri care ne-au folosit tuturor și, în plus, aceste vaccinuri împotriva COVID au adus o validare pentru tehnologia respectivă (ARN mesager), ceea ce va duce la o injecție de capital și la o dezvoltare mai ușoară a vaccinului împotriva cancerului, care, iată, a intrat în faza a doua”, a comentat, la Digi24, dr. Bogdan Tănase, chirug oncolog.

Un vaccin care nu previne, ci tratează boala deja instalată

Ideea de a folosi imunitatea organismului în lupta împotriva cancerului nu este nouă, datează de cel puțin 100 de ani, iar în ultimii 50 de ani a generat mai multe premii Nobel dintre care ultimul a fost în 2018, a reamintit medicul.

Pe piață mai sunt vaccinuri anticancer, care funcționează ca prevenție împotriva cancerului – vaccinul anti-HPV sau împotriva hepatitei B (hepatita B poate duce la heptocarcinom, un cancer al ficatului). Ce aduce nou acest vaccin este de a folosi, de a stimula imunitatea naturală a organismului în a lupta împotriva bolii. Acest vaccin nu este unul menit să prevină cancerul, ci se adresează pacienților care au boala deja instalată, a explicat medicul oncolog.

Sunt mai mult de 10 vaccinuri cu ARN mesager care sunt, în general, în faza întâi a cercetărilor. Ele au în vedere deocamdată cancerul mamar, melanomul, cancerul ovarian.

Când ar putea fi gata vaccinul anticancer

Vaccinurile împotriva COVID au fost gata cam în șase luni, dar în mod excepțional au fost produse într-un regim accelerat. Un medicament, ca să fie pus pe piață, trebuie să treacă de faza 3 de cercetare, care trebuie să verifice dacă este un vaccin sigur și eficient. Deci, mai avem ceva de așteptat pentru un vaccin anticancer, cel puțin un an de zile, estimează Bogdan Tănase.

În cazul companiei BioNTech, vaccinul său anticancer se folosește în combinație cu un medicament pe bază de anticorpi monoclonali, Libtayo (cemiplimab). Și în cazul COVID s-au încercat tratamente pe bază de anticorpi monoclonali, cel mai cunoscut caz fiind al fostului președinte Donald Trump.

De obicei, în tratamentul cancerului se folosesc combinații de medicamente, care au rolul de a se potența reciproc, ca și antibioticele în cazul unor infecții. Se folosesc în combinație tocmai pentru a preveni apariția unei rezistențe, rezistență care apare inclusiv în cazul unor celule canceroase. De aceea, pentru a preveni apariția unor mecanisme de rezistență la diversele tipuri de terapie, se folosesc mai multe terapii concomitente pentru a eradica toate celulele care sunt anormale în organism, a explicat dr. Bogdan Tănase.

Cum funcționează vaccinul anticancer

Acum vorbim de implementarea unei noi tehnologii, pe o filosofie deja existentă – aceea de a folosi resursele naturale ale organismului, de a facilita răspunsul imun al organismului împotriva bolii canceroase, a punctat medicul oncolog.

La faza a doua a testelor clinice la care a ajuns BioNTech vor participa 120 de pacienți cu melanom în stadiu III sau IV.

Odată injectat, acest tratament „indică” propriilor celule ale pacientului cu ce seamănă „inamicul”, pentru ca sistemul lui imunitar să dezvolte elemente de apărare contra celulelor tumorale. 

Atuul major al tehnologiei ARN mesager este că vaccinul poate fi personalizat. Folosind o mică secvență din codul ARN al antigenului tumoral al fiecărui pacient, eficiența ar urma să fie mult mai bună. 

În felul acesta, pacienții cu cancer ar putea scăpa de alte metode de tratament, dureroase și cu efecte secundare importante, cum ar fi chimioterapia sau radioterapia.

Testul clinic al BioNTech, denumit BNT111-01, este desfășurat împreună cu firma Regeneron (cea care a produs și medicamentul cu anticorpi monoclonali folosit în cazul lui Donald Trump) și a fost avizat de autoritățile de reglementare din Spania, Germania, Italia și Polonia, precum și din Marea Britanie, SUA și Australia.

Primul pacient asupra căruia se testează vaccinul anticancer este din Uniunea Europeană.

Citiți și: Potențialul vaccinurilor bazate pe tehnologia ARN mesager: de la vindecarea cancerului, până la combaterea alergiilor

[ad_2]

Citește mai mult..