„Lăsați-l pe Wally în pace. Folosiți un binoclu”. Morsa care face senzație în vestul Europei a călătorit o distanță impresionantă

[ad_1]

O morsă eșuată pe țărmul Irlandei a devenit cea mai nouă senzație de pe insulă. Animalul, originar din zona arctică, este fotografiat și urmărit de oamenii încântați de prezența lui. Din acest motiv, guvernul irlandez a îndemnat publicul „să se comporte cu maturitate” și să lase morsa în pace. Wally a fost surprins după ce a s-a urcat pe o barcă în Crookhaven și s-a tolănit la soare în timp ce oamenii îi făceau poze și îl priveau fascinați, scrie The Irish Times.

Morsa Wally într-o barcă. Foto: Profimedia Images

Botezat Wally, morsa mascul de 800 kilograme a ajuns în zone regiunii Cork din Irlanda miercuri. Experții sunt de părere că animalul nu a ajuns încă la maturitate – colții săi sunt încă mici.

„Experții au indicat că animalul este stresat și agitat din cauza bărcilor și caiacelor care îi dau constant târcoale. Animalul are, de asemenea, o posibilă rană apărută după ce a fost urcat și coborât de pe o barcă în mod repetat”, a transmis Seal Rescue Ireland, o organizație pentru protejarea focilor și morselor.

Ministrul irlandez Malcolm Noonan a repetat avertismentele experților zoologi pentru public să mențină o distanță sigură de animal și să nu îl mai deranjeze sau agite pentru ca Wally să-și poată recupera puterile și să revină la călătoria sa înapoi spre casă.

„Este de înțeles că oamenii sunt încântați de prezența unei morse în Irlanda, însă trebuie să ne amintim că e vorba de un animal sălbatic și că ar trebui să-l respectăm. Vă cer tuturor să nu vă apropiați și să-l priviți de la o distanță suficientă. Folosiți un binoclu”, a spus el.

Morsele, la fel ca alte pinipede (n. red. – mamifere adaptate la un stil de viață marin), precum focile și leii de mare, trebuie să părăsească temporar apa pentru odihnă și hrană. Wally, însă, despre care se crede că este în mijlocul unei astfel de perioade, se cațără în bărci lăsate în apă.

La începutul lunii, el a scufundat o astfel de barcă și a avariat altele. Seal Rescue Island a cerut proprietarilor de bărci și oamenilor din apropiere să se abțină de la a anunța poziția animalului pe rețele sociale până când va exista un sistem prin care el să fie monitorizat constant.

Experții spun că Wally s-a deplasat într-o călătorie foarte lungă și că a fost observat anterior în zone foarte depărtate una de cealaltă – înainte să ajungă în zona Cork, el a fost văzut și în zona de coastă a Cornwall,Țării Galilor, a Bretaniei franceze și inclusiv în Santander, Spania.

Nu este clar ce l-a făcut pe Wally să se plimbe atât de parte de apele arctice, însă observatorii spun că tot mai multe astfel de specii intră în apele Irlandei în ultimii ani, iar suspiciunea este că ele se află în căutare de hrană.

Editor : Adrian Dumitru

[ad_2]

Citește mai mult..