Leo de la Strehaia, condamnat definitiv la închisoare cu executare pentru evaziune fiscală. El și mama lui au fost duși la penitenciar

[ad_1]

Leo de la Strehaia, cunoscut cântăreț de manele, mama acestuia şi un alt bărbat au ajuns la închisoare.  Cei trei sunt condamnați definitiv la închisoare cu executare pentru evaziune fiscală.

Ei vor fi încarceraţi la Penitenciarul Drobeta Turnu Severin. 

Mandatele au fost puse în aplicare, miercuri seară, de polițiștii din Strehaia.

„În această seară, poliţiştii din cadrul Poliţiei Strehaia au identificat şi reţinut doi bărbaţi, de 47 și respectiv 50 de ani, şi o femeie, de 61 de ani, toţi din oraşul Strehaia, pe numele cărora Tribunalul Bucureşti a emis mandate de executare a pedepsei cu închisoarea. Bărbatul de 47 de ani a fost condamnat la 2 ani şi 6 luni de închisoare, bărbatul de 50 de ani la 1 an şi 6 luni de închisoare, iar femeia la 2 ani de închisoare, pentru săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală”, a transmis Poliţia Judeţeană Mehedinţi.

Cântărețul a fost trimis în judecată în 2017, pentru contrabandă cu benzină. Prejudiciul produs ar fi de 3 milioane de euro.

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au admis apelurile declarate de Ion-Stelică Mihai (Leo de la Strehaia), Marian Mihai (mama acestuia), Ioan Mihai, Gheorghe Gheorghe şi Ionuţ Dumitra împotriva unei sentinţe a Tribunalului Bucureşti, din 27 iulie.

Ion-Stelică Mihai a fost condamnat la doi ani şi 6 luni închisoare cu executare, fiind acuzat de tentativă la stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea fără drept a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat.

Maria Mihai, Ionuț Dumitra și Ioan Mihai au fost condamnați la câte doi ani închisoare cu executare, pentru complicitate la tentativă la fapta săvârșită de Ion-Stelică Mihai. Cel din urmă este deja deţinut pentru executarea unei pedepse în alt dosar.

Pentru aceeași faptă, Gheorghe Gheorghe a fost condamnat la 1 an şi 6 luni închisoare cu executare.

Minuta deciziei Curții de Apel București aici

 

 

Editor : G.M.

[ad_2]

Citește mai mult..