CTP, despre certificatul COVID la biserică: Oamenii pleacă de acolo cu iluzia că Dumnezeu le dă sănătate, va ieftini mâncarea, curentul

Cristian Tudor Popescu a comentat, vineri seara, la Digi24, cererea Patriarhiei către autorități de a nu introduce certificatul COVID pentru clerici și credincioși. Gazetarul spune că este de acord cu această măsură și că i se pare corectă. „Oamenii pleacă de acolo cu o iluzie care îi ajută să trăiască mai departe”, spune CTP. „Se creează o atmosferă și reușesc să plece cu această iluzie, că Dumnezeu o să le dea sănătate, o să ieftinească mâncarea, medicamentele și curentul. Se duc cu această credință. E o modalitate de a rezolva lucrurile în plan social. Livrează așa ceva biserica”, a adăugat Cristian Tudor Popescu.

Cristian Tudor Popescu: Sunt de acord, mi se pare corectă această prevedere, ca să nu se ceară certificat verde la biserică. E corect. De ce? Pentru că, într-adevăr, așa cum spune comunicatul Patriarhiei, oamenii care se duc la biserică au nevoie acolo, în spațiul acela, întâlnindu-se mai mulți, și ascultând slujba, oamenii aceia se împacă cu sine, își găsesc liniștea, luptă cu depresia, luptă cu nenorocirile, cu răul din viața lor, mai eficient decât aș putea s-o fac eu, încercând să le explic ceva. Eu, care nu sunt credincios.

Eu înțeleg asta, pentru că sunt oameni, de pildă sunt pensionari, bătrâni, bolnavi care sunt acum asaltați de prețuri, prețurile la energie, prețuri la mâncare, de moarte, de boală, de tot răul ăsta… Pentru oamenii aceștia – după cum vedeți dragostea de știință a acestui popor, și de gândire științifică -, soluția pentru ei este asta, se duc la biserică. Și eu înțeleg acest lucru.

Ei pleacă de acolo cu o iluzie care îi ajută să trăiască mai departe. Se uită la hainele alea ale preotului, aud vocile cântând, văd cărțile alea groase, interiorul bisericii… Se creează o atmosferă și reușesc să plece cu această iluzie, că Dumnezeu o să le dea sănătate, o să ieftinească mâncarea, medicamentele și curentul. Se duc cu această credință. E o modalitate de a rezolva lucrurile în plan social. Nu? Livrează așa ceva biserica.

„Este o hotărâre judicioasă să le permiți lucrul acesta, așa cum se permite accesul în magazinele alimentare și în spitale”

În momentul ăsta, în care în România sunt atâția oameni care mai degrabă cred în biserică decât în gândirea științifică, rațională, este o hotărâre judicioasă să le permiți lucrul acesta, așa cum se permite accesul în magazinele alimentare și în spitale. Mi se pare corect.

Când o să se mai schimbe situația din țara asta, poate mai discutăm. Deocamdată, asta e…

Aș fi vrut să vă întreb ceva domnule Pândaru. Întrebare la care eu nu cunosc răspunsul. Oamenii aceștia pleacă de la biserică cu o iluzie prețioasă în legătură cu viața lor și în legătură cu moartea lor. Oamenii aceștia pleacă cu gândul că după moarte îi așteaptă ceva. Că există o lume de dincolo, o lume de apoi. Mă rog, iad, rai, sunt tot felul de lucruri. Întrebarea mea este următoarea, eu nu reușesc să-mi imaginez… Cum arată lumea asta de dincolo și cam ce faci în ea? Mai departe de o realitate virtuală, așa cum se poate crea pe computer, și în care nu trăiești, poți să fii așezat într-un fotoliu, cu electrozi pe cap și să ai toate senzațiile, în interiorul tău să ți se pară că te lupți în secolul al XV-lea, al XIV-lea cu niște sarazini, dar tu stai în fotoliu și ți se mișcă doar ochii cu „rapid eye movement”, sub pleoape, atât. Dar, pentru tine, aceea este existență, este viață, este simulată.

Eu mai departe de atât nu pot să merg, pentru că aste e, gândirea mea este științifică, rațională. Dumneavoastră, cu credința, poate îmi puteți da acest răspuns. Cum e, domne, în lumea aceea de dincolo, unde ai viață veșnică?

Claudiu Pândaru, jurnalist Digi24: Ați intuit perfect în întrebare. Sigur că nu pot să vă dau răspunsul ăsta, și nici să vă descriu. Nici n-aș încerca să o fac…

Cristian Tudor Popescu: Dar credeți că există ceva după moarte?

Claudiu Pândaru: … În schimb, domnule Popescu, încerc să înțeleg, deși dumneavoastră nu credeți în existența vreunei astfel de lumi, indiferent cum ar fi ea…

Cristian Tudor Popescu: N-am spus că nu cred. Am spus că nu mi-o pot imagina. Ca să crezi în ceva, trebuie măcar să ți-o imaginezi… Nu pot! Nu pot să mi-o imaginez.

Claudiu Pândaru: De ce?

„Ce faci, domne în lumea de dincolo? Spuneți-mi și mie, cât de cât, să pot să-mi imaginez”

Cristian Tudor Popescu: Păi, cum e domne lumea aia? Ce e acolo? Masa asta e acolo? Masa asta are un suflet? Este și ea dincolo? Se bea o bere acolo? Se mănâncă o fleică, o ceva? Sau nimic din toate astea? Și ce faci? Ești, așa, un spirit care plutește? Gândești când ești în lumea de dincolo? O să-mi păstrez capacitatea rațională în existența mea în lumea de dincolo? Poate fi numită existență? Ce sunt acolo, niște îngeri care merg pe lângă tine? Ce-am văzut eu până acum prin filme, sunt niște grădini superînflorite prin care zboară tot felul de îngerași. Bine, dar ce dracu faci? Ce „dracu” faci printre îngerașii ăia o zi, două, trei, șapte, nouă? Dar acolo e vorba de veșnicie, domne. Ce faci, domne în lumea de dincolo? Spuneți-mi și mie, cât de cât, să pot să-mi imaginez.

Claudiu Pândaru: Mi-ar plăcea să vă dau unu răspuns, dar cred că o să-l aflăm mai devreme, sau mai târziu, împreună. Oricare ar fi el. Dacă e, sau nu, dacă printre copăcei superînfloriți poți să gândești și dacă gândești poți, eventual, să te și plictisești, sau nu.

Cristian Tudor Popescu: Domne, eu nu pot să concep. V-am spus ce nu-mi pot imagina, de asemenea, nu-mi pot imagina că aș trăi 150 de ani. Să nu mai vorbim de viața veșnică. Păi, dacă aș trăi spre 150 de ani, cu siguranță aș înnebuni până atunci. N-aveți cum să vă gândiți, că sunteți tânăr, dar vă spun eu. Când ajungi la o anumită vârstă începi să simți presiunea timpului. Presiunea timpului, pur și simplu, nu este vorba doar de amintiri, de timpul trăit, e vorba de blocul de timp care începe să te îndoaie, crește peste tine. La 60, la 70, la 80, la 90 de ani… la un moment dat, nu mai vorbesc de deja vu, de faptul că ți se pare tot ce ai trăit ai mai trăit. Vă dați seama cum arată presiunea acestui bloc de timp la 150 de ani? Poate că fizic, medicii vor reuși să ne facă să trăim 150 de ani. Există perspective în clipa de față în știința actuală.

„Omul nu este construit din punct de vedere mental sufletesc, să trăiască 150 de ani”

Știința actuală nu e capabilă să ofere viață veșnică, așa cum poate religia, dar poate să ofere o viață de peste 100 de ani pentru om, înlocuindu-i organele, schimbându-i sângele, protezându-l în toate felurile, modificându-i codul genetic, se poate așa ceva. Dar interiorul, ceea ce te definește ca om, starea ta mentală, mintea ta, hai să-i spun suflet, cu toate că nu s-a descoperit niciun semn al sufletului în afara organicului în om, dar hai să-i spun suflet. Ce face? Sufletul tău este construit să trăiască 150 de ani? Ce să faci? Să te uiți la ce? La stră-stră-stră-strănepoți? Vei mai avea o treabă din punct de vedere mental cu lumea care va fi în jurul tău, când tu ai 150 de ani? Omul nu este construit din punct de vedere mental sufletesc, să trăiască atât.

Claudiu Pândaru: Diferența între religie și știință – un argument al unui cunoscut care nu era credincios, nu credea, ci mai degrabă se considera ateu -, este că religia promite viață veșnică, dar nu a oferit-o până acum, știința a promis să crească speranța de viață și a făcut-o. Însă înțeleg că în ciuda creșterii speranței de viață rămâne greutatea timpului, pe care știința nu a rezolvat-o.

Cristian Tudor Popescu: Nu a rezolvat-o deloc, nu are soluție pentru așa ceva.

Claudiu Pândaru: Poate o rezolvă religia…

Cristian Tudor Popescu: Religia? Nu știu! Îmi spuneți dumneavoastră…

Editor : Liviu Cojan