Regina Elisabeta, mesaj emoționant de Crăciun, dedicat soțului ei: „Viața înseamnă și despărțiri definitive”

[ad_1]

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii i-a adus un omagiu soțului ei în primul mesaj de Crăciun după moartea prințului Philip, scrie BBC. 

„Crăciunul poate fi dificil pentru cei care au pierdut pe cineva iubit. Anul acesta, în mod deosebit, înțeleg de ce”, a spus regina într-un mesaj personal, potrivit BBC.

Ea l-a descris pe prințul Philip ca „iubitul” ei și a adăugat că i-a simțit prezența pe perioada sărbătorilor.

Vorbind într-un cadru în care apare și o fotografie cu ei doi, regina i-a adus un tribut ducelui de Edinburgh, „nestăpânitul” ei soț timp de 73 de ani.

„Sclipirea aceea poznașă și întrebătoare era la fel de luminoasă la final ca atunci când l-am văut prima dată.”

„Dar, bineînțeles, viața înseamnă și despărțiri definitive, la fel cum înseamnă și prime întlâniri.”

„Și, oricât de tare ne e dor de el, mie și familiei mele, știu că și-ar dori să ne bucurăm de Crăciun”, a mai spus regina, amintindu-și de „capacitatea lui de a găsi ceva amuzant în orice situație”. 

„Eu și familia mea, chiar dacă ne va lipsi un râs familiar în acest an, ne vom bucura de Crăciun.”

În poza de pe masă, regina apare alături de prințul Philip la nunta lor de diamant, în 2007. În poză, regina poartă aceeași broșă pe care și-a pus-o și pentru mesajul de Crăciun. Aceeași broșă, în formă de crizantemă, a purtat-o și în luna de miere, în 1947.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : B.P.

[ad_2]

Citește mai mult..