A venit Patriarhul Daniel și a schimbat regulile jocului
[ad_1]
Respins de mulți și așteptat de și mai mulți, proiectul de construire al Catedralei Mântuirii Neamului nu este unul recent, ci a pornit ca idee acum mai bine de 130 de ani. A ajuns, însă, să fie pus în practică abia în 2010 iar puțini știu cine este omul care a proiectat una dintre cele mai impunătoare catedrale din Europa. Arhitectul Constantin Amâiei a vorbit la Digi24, în cadrul Ediției de Dimineață, despre întregul proces de construcție a clădirii și despre cum va arăta aceasta după finalizarea totală a lucrărilor.
Cum a apărut ideea unei Catedrale Naționale
Constantin Amâiei, arhitect: Catedrala are o istorie lungă. Primă dată ideea construcției unei Catedrale Naționale a fost a lui regelui Carol I. Catolic fiind, a vrut să facă pentru poporul lui ortodox o catedrală reprezentativă, dar din varii motive nu s-a putut face. După 1990 s-a reluat ideea construirii Catedralei Neamului, iar patriarh era Patriarhul Teoctist. El a discutat cu Uniunea Arhitecților și cu Ordinul Arhitecților ca să se organizeze mai multe concursuri pentru construcție. Era un obiectiv foarte important și de aceea s-a dat importanță așa mare.
Atunci când a venit Patriarhul Daniel a schimbat total regulile jocului, să nu mai avem asemenea eșecuri, cu tot felul de machete, idei și amplasamente discutabile, el a zis așa: facem niște lucruri care să fie concrete. A stabilit amplasamentul definitiv, cel de pe 13 septembrie și l-a stabilit legal, cu acte, ca să nu existe probleme.
Care este conceptul din spatele proiectului Catedralei Neamului
Constantin Amâiei, arhitect: Catedrala Neamului, fiind a neamului trebuia să reprezinte poporul românesc, și din punct de vedere istoric, și din punct de vedere cultural și să fie reprezentativă pentru Biserica Ortodoxă Română.
A fost un fel e concept colectiv, nu a fost doar ce m-a inspirat pe mine. De obicei, arhitectul este șef de proiect și el face proiectul general. În cazul Catedralei a fost un demers colectiv.
Turla principală este simbolul de bază al clădirii, Înălțarea. Mai sunt ale șase turle mici care reprezintă cele șase zile ale săptămânii iar a șaptea este a infinitului.
Împreună cu Patriarhul Daniel s-a făcut o temă ce conținea tot, îți dădea o temă impusă. A trebuit să păstrăm ideile de bază așa cum sunt și să venim cu inovații dar fără să modificăm major.
Ce stil s-a urmărit pentru construcția Catedralei
Constantin Amâiei, arhitect: Ca stil, s-a urmărit să fie unul apropiat de ceea ce este în mentalul colectiv o biserică, mărturisește arhitectul.
Catedrala reprezintă, de fapt, biserica bisericilor din România, și atunci nu puteam face un altfel de templu sau altfel de arhitectură decât a unei biserici. Multe elemente din arhitectura brâncovenească au fost preluate din arhitectura național-românească. A fost un fel de arhitectură reprezentativă pentru țara noastră. Noi am preluat stilul ăsta brâncovenesc și l-am reinterpretat într-o manieră mai actuală.
Pentru decorarea exteriorului, s-a renunțat la pictură și a fost preluată ideea ocnițelor, din mozaic. Mozaic este și în interior, s-a renunțat la frescă. Mozaicul Catedralei Naționale este cel mai amplu și complex ansamblu de acest fel realizat în România. La el lucrează 50 de oameni, care folosesc aproximativ 16 kg de mozaic pe metru pătrat, potrivit basilica.ro.
De ce este Catedrala atât de înaltă
Constantin Amâiei, arhitect: Așa a fost concepută, să fie foarte lansată în contrast cu Casa Poporului, care este lată și înaltă de 80 m. Ideea a fost ca cele două clădiri să fie în contrast, Catedrala să fie construită pe verticală. Din această cauză proporțiile sunt diferite. Noi avem o bază mică și cu înălțime de 120 m
Catedrala fiind foarte înaltă, a fost practic înfiptă în pământ și chiar și la un cutremur de gradul 9 nu vor fi probleme.
Catedrala Mântuirii Neamului, atracție turistică
Constantin Amâiei, arhitect: Catedrala va fi în mijlocul unui ansamblu arhitectural, adică biserica este în mijloc, are o piață pietonală foarte amplă, de circa un hectar jumătate în față, unde o să se desfășoare sărbătorile religioase mari.
A fost concepută să adune mii de oameni în fața catedralei, și e normal să fie așa. Toate catedralele au o piață în față, unde se adună mulți oameni. Piața asta este bordată de niște colonade laterale. Inițial, în cele patru colțuri erau proiectate patru clădiri apostolice, erau niște mici palate, în același stil în care este arhitectura catedralei, care completau incinta catedralei ca o mănăstire. Ideea unei incinte de mănăstire. S-a renunțat la două dintre ele.
Biserica mică din față nu mai rămâne. Aceea a fost un paraclis făcut temporar pentru organizarea de șantier, dar între timp au venit și oamenii acolo, au deschis-o și publicului.
Zidul din jur nu rămâne, se dărâmă tot și o să fie înlocuit cu o împrejmuire mult mai transparentă.
Proiectul Catedralei a atras numeroase critici
Constantin Amâiei, arhitect: Am avut multe critici, chiar și din partea breslei noastre de arhitecți. Noi am făcut un film pe calculator, o simulare, de uz intern, securizat. Cumva a scăpat și în câteva minute a ajuns în Canada, Australia, la televiziuni și în tot felul de ziare care nu erau prietenoase cu proiectul. Am văzut numeroase critici: că suntem masoni, că avem simboluri străine, că e foarte tradițională și că ar trebui ca în secolul XXI să fie altfel și sunt convins că unii dintre ei au dreptate
Cel puțin din punctul de vedere al conceptului, probabil că ar fi trebuit mai modern, deși tradiția contează în cazul ăsta cât mai mult.
Am urmărit ca proiectul să fie unul cât mai apropiat de ceea ce este în mentalul colectiv o biserică.
Editor : I.C
[ad_2]
Citește mai mult..