Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Europei: Pandemia a pus la grea încercare Uniunea Europeană

[ad_1]

Președintele Klaus Iohannis a transmis, duminică, un mesaj cu ocazia Zilei Europei. El a vorbit despre încercările prin care a trecut Uniunea Europeană în contextul pandemiei.


In articol:


Preşedintele a reafirmat, în mesajul său, importanţa proiectului european şi nevoia de solidaritate, mai mult ca oricând.

”Sărbătorim astăzi, 9 mai, Ziua Europei, într-un context încă marcat de pandemia de COVID-19, care a pus la grea încercare Uniunea Europeană şi statele sale membre.

Este o bună ocazie să reflectăm asupra lecţiilor învăţate din experienţa ultimului an, dar şi un moment potrivit în care, pe fondul eforturilor de redresare şi al speranţelor reînnoite, putem realiza o proiecţie asupra viitorului Uniunii.

”Unitatea şi solidaritatea sunt elementele fundamentale”

Este, aşadar, un prilej de analiză, dar şi de reafirmare a principiilor şi a obiectivelor de bază ale Uniunii. Unitatea şi solidaritatea sunt elementele fundamentale ale Declaraţiei enunţate de către Robert Schuman în urmă cu mai bine de 70 de ani.
Aceste două valori comune sunt la fel de relevante şi astăzi pentru construcţia europeană, pentru adaptarea, dezvoltarea şi progresul Uniunii Europene. Provocările prin care trecem împreună nu diminuează, ci, dimpotrivă, reconfirmă relevanţa proiectului european şi a unui răspuns unit şi solidar al statelor membre şi al instituţiilor europene”, a transmis Klaus Iohannis.

Citeste si: Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Naţională a egalităţii de şanse

Nou dialog cu cetățenii Uniunii

Potrivit lui Klaus Iohannis, ”în ciuda dificultăţilor actuale generate de pandemie, asistăm astăzi, în mod simbolic, la lansarea, la nivel european, a unui nou dialog cu cetăţenii Uniunii, în cadrul Conferinţei privind viitorul Europei”.

Citeste si: Klaus Iohannis, noi acțiuni în lupta împotriva COVID-19

”Prin această Conferinţă ne propunem să vedem care sunt aşteptările cetăţenilor noştri şi să găsim împreună soluţii pentru a le transforma în realitate.

Aspiraţiile cetăţenilor sunt esenţiale pentru edificarea unei Uniuni Europene unite, puternice, pregătite pentru viitor. Lecţiile generate de pandemie, dar şi marile transformări, evoluţia tehnologică accelerată şi eforturile de combatere a schimbărilor climatice vor figura, cu siguranţă, printre temele cele mai importante în definirea acţiunii Uniunii pe termen mediu şi lung”, a mai arătat şeful statului.

[ad_2]

Citește mai mult..