Cetățenii români care au lucrat în alte state membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European (SEE) sau în Elveția pot atinge stagiul minim de cotizare de 15 ani cerut de legislația națională prin cumularea perioadelor de contribuție. Acest mecanism, cunoscut sub denumirea de „pensie comunitară” sau „pensie internațională”, permite deschiderea dreptului la pensie chiar dacă anii lucrați exclusiv în România sunt insuficienți.
Principiul de funcționare constă în totalizarea perioadelor de asigurare pentru verificarea eligibilității, fără a implica un transfer al contribuțiilor financiare între state. Fiecare țară în care o persoană a cotizat cel puțin un an va plăti propria parte de pensie, calculată proporțional cu perioada lucrată și conform legislației sale interne. Astfel, beneficiarul nu va primi o pensie unică de la un singur stat, ci mai multe componente plătite separat de fiecare jurisdicție în care a avut activitate profesională.
În România, Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) aplică un dublu calcul pentru a stabili cuantumul final. Mai întâi, se calculează o pensie națională, care ia în considerare doar stagiul de cotizare realizat pe teritoriul României. Apoi, se determină pensia comunitară, un calcul teoretic bazat pe însumarea tuturor perioadelor lucrate în statele membre. Conform articolului 52 din Regulamentul (CE) nr. 883/2004, persoana îndreptățită va primi suma cea mai avantajoasă dintre cele două variante, plătită de statul român. Mecanismul este reglementat la nivel european prin Regulamentele (CE) nr. 883/2004 și nr. 987/2009. Cadrul legislativ intern este asigurat de Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, care va intra în vigoare la 1 septembrie 2024, iar metodologia specifică este detaliată prin Ordinul CNPP nr. 322/2024. Regulile se aplică în relația cu statele UE din mai 2010, cu Elveția din aprilie 2012 și cu statele SEE (Islanda, Norvegia, Liechtenstein) din iunie 2012, conform informațiilor publicate de Financiarul.
Pentru a beneficia de aceste prevederi, solicitantul trebuie să îndeplinească condițiile de vârstă standard de pensionare din România: 65 de ani pentru bărbați și o vârstă care crește treptat pentru femei, urmând să ajungă la 63 de ani în 2030. Stagiul minim de cotizare este de 15 ani pentru ambele sexe, în timp ce stagiul complet este de 35 de ani pentru bărbați și va ajunge la același nivel pentru femei până în 2035. Separat, România a semnat un acord în domeniul securității sociale cu Statele Unite ale Americii, care va intra în vigoare la 1 septembrie 2026 și a fost ratificat prin Legea nr. 3/2024.
Procedura de solicitare este centralizată
Un avantaj administrativ major este că cererea de pensionare se depune o singură dată, la instituția competentă din țara în care persoana își are reședința la momentul solicitării. Dacă aceasta este în România, dosarul se depune la Casa Județeană de Pensii corespunzătoare. Instituțiile de securitate socială din statele implicate comunică între ele pentru a schimba informațiile necesare stabilirii drepturilor, folosind sistemul electronic EESSI (Electronic Exchange of Social Security Information) din noiembrie 2017.
Pentru procesarea dosarului, sunt necesare mai multe documente, atât din România, cât și din străinătate. Lista include actul de identitate, acte de stare civilă, carnetul de muncă în original, adeverințe privind sporurile salariale și dovezi ale activității din alte state, precum contracte de muncă sau fluturași de salariu. De asemenea, este necesară o declarație pe propria răspundere, conform Anexei nr. 5. Prezentarea unui dosar complet este esențială pentru a evita întârzierile în procesarea cererii.
