Retragerea soldaților americani din Afganistan este dificilă
[ad_1]
Preşedintele SUA, Joe Biden, a declarat că o retragere a tuturor soldaţilor americani din Afganistan până la 1 mai, aşa cum prevede acordul Washingtonului cu talibanii, este posibilă, dar dificilă, relatează AFP.
„Se poate întâmpla, dar este dificil”, a declarat el în cadrul unui interviu difuzat miercuri de canalul american ABC, criticând acordul încheiat de predecesorul său Donald Trump cu talibanii.
„Sunt pe cale să iau decizia privind data plecării lor„, a adăugat el, precizând că anunţarea acestei hotărâri nu ar trebui să întârzie prea mult, după consultări cu aliaţii Washingtonului şi guvernul afgan, potrivit Agerpres.
„Cert este că acordul încheiat de fostul preşedinte nu a fost negociat într-un mod foarte solid”, a spus Joe Biden. De asemenea, el a afirmat că absenţa unei tranziţii tradiţionale între administraţia Trump şi a sa din noiembrie şi până în ianuarie l-a împiedicat să aibă „acces la aceste informaţii”, în special privind conţinutul acordului între americani şi talibani, întârziind acest proces.
SUA au încheiat în februarie 2020 un acord istoric cu talibanii, care prevede retragerea tuturor soldaţilor americani până la 1 mai în schimbul unor garanţii de securitate şi a declanşării de negocieri directe între insurgenţi şi autorităţile de la Kabul.
Donald Trump a respectat până la plecarea sa de la Casa Albă calendarul retragerii, astfel că în prezent nu se mai află decât 2.500 de soldaţi americani în Afganistan, unde Washingtonul şi-a început operaţiunea de lungă durată după atentatele de la 11 septembrie 2001.
Însă negocierile interafgane care au început în septembrie anul trecut bat pasul pe loc, iar violenţele continuă să fie la un nivel ridicat în teren. În ceea ce priveşte angajamentul de a rupe definitiv legăturile cu grupuri jihadiste precum Al-Qaida, administraţia Biden a afirmat recent că acesta nu a fost respectat.
În consecinţă, diplomaţii americani au lansat iniţiative pentru a încerca să relanseze procesul de pace.
[ad_2]