Prefectura Capitalei anunță că dispoziția lui Piedone pentru restricții în Sectorul 5 este nelegală și îi cere să o „revoce urgent”
[ad_1]
Dispoziția dată de primarul Sectorului 5 al Capitalei, Cristian Popescu Piedone, pentru implementarea de restricții pentru limitarea răspândirii Covid-19, este „nelegală”, a anunțat prefectul Capitalei, Alin Stoica. Conform acestuia, această dispoziție nu ar trebui aplicată, iar prefectura a cerut primăriei Sectorului 5 să o „revoce urgent”.
Prefectura Capitalei a trimis primarului Piedone un document prin care îi cere să revoce urgent dispoziția pentru reducerea programului unor agenți economici, amintind acestuia că prin hotărârea Guvernului emisă pe 10 martie, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, se prevede că programul operatorilor economic care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închis și/sau deschise publice și/sau private este 5:00-21:00.
„Având în vedere caracterul obligatoriu al actului administrativ cu caracter normativ sus menţionat, autorităţile administraţiei publice nu pot stabili un alt program de desfăşurare a activităţilor de către operatorii economici decât cel aprobat la nivel central. (…) Totodată, vă aducem la cunoştinţă că, în contextul pandemic actual, toate componentele Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă îşi desfăşoară activitatea în sistem integrat şi cu respectarea principiului operativităţii, conlucrării active şi subordonării ierarhice”, a transmis Prefectura.
Dispoziţia primarului Cristian Popescu Piedone stipulează că programul mall-urilor, supermarketurilor, teraselor şi altor agenţi economici din Sectorul 5 va fi redus, de joi până pe 11 aprilie, urmând să funcţioneze, de luni până vineri, între orele 07,00 – 19,00, iar sâmbăta şi duminica în intervalul orar 07,00 – 15,00. La puțin timp după anunțul făcut de Piedone, prefectul Alin Stoica anunțase că va verifica legalitatea acestui act, adăugând că „astfel de demersuri creează confuzie”.
Editor : Adrian Dumitru
[ad_2]
Citește mai mult..