Protestul de la metrou se suspendă. Metrorex reia circulația de mâine

[ad_1]

Protestul de la metrou se suspendă, însă circulația trenurilor se va relua sâmbătă dimineață,  potrivit surselor Digi24. În urma discuțiilor, s-a ajuns la un consens, urmând să se continue negocierile pe doleanțele sindicaliștilor.

Pe perioada negocierilor se suspendă acțiunile disciplinare care îi vizează pe sindicaliști.

Protestul spontan la metrou, care a început încă de vineri dimineață a afectat traficul din Capitală. Peste 250.000 de călători din Capitală au rămas fără transport, după ce sindicaliştii din Metrorex au decis să intre în grevă. Oamenii au fost nevoiți să se întrepte spre alte mijloace de transport în comun de la suprafață. Autoritățile au anunțat că au suplimentat numărul autobuzelor.

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a spus că protestul este ilegal

„Legea este lege pentru toți. În condițiile în care îți asumi să declanșezi să provoci un protest, fie el și spontan, trebuie să știi că în stare de alertă acest lucrru este ilegal. Când declanșezi un conflict de muncă în ceea ce privește transportul public cu metroul, trebuie să știi că ai obligația legală să asiguri minim o treime din transport. Din păcate, aceste lucruri au fost desconsiderate, iar în consecință vor suporta prevederile legale în vigoare. Înțeleg că există o solicitare Metrorex care a ajuns la noi și am trimis-o de urgență la DIICOT. (…) A venit o plângere din partea Metrorex în care îi acuză pe cei care participă la acest protest de sabotaj, de terorism”, a declarat ministrul de Interne.

Citește și: Proprietarii magazinelor care se vor desființa s-au adunat la Unirii, solidari cu sindicaliștii de la metrou

Ministrul Transporturilor, prima reacție despre greva de la metrou

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a reacționat după greva spontană declanșată vineri dimineață de sindicaliștii de la metrou, protest care a dus la blocarea Capitalei. Ministrul a început declarațiile cerându-le scuze bucureștenilor pentru „cei 20 de miniștri care au lăsat un buboi la metrou” în ultimii ani, pentru ca mai apoi să reia acuzațiile de adresa „mafiei” conduse de liderul de sindicat Ion Rădoi, în fața căreia statul „nu va ceda niciun milimetru”. El le-a cerut autorităților de ordine publică să intervină pentru a restabili circulația metroului.

„Le cer scuze bucureștenilor pentru că au fost obligați să treacă prin acest eveniment. Le cer scuze și pentru cei 20 de miniștri care au lăsat un buboi la metrou, o mafie. Câtă vreme sunt eu aici vă asigur că statul nu va ceda niciun milimetru in fața mafiei. Despre asta este vorba, o grupare care se comportă în stil mafiot”, a declarat ministrul Transporturilor.

Editor : Alexandra Andronie

[ad_2]

Citește mai mult..