Cei care au protestat la spitale au greșit, nici în războaie nu se atinge nimeni de halatele albe

[ad_1]

Ministrul sănătății, Vlad Voiculescu, a spus despre protestele AUR față de măsurile luate de autorități, când în unele orașe protestatarii au scandat împotriva medicilor, că aceștia au greșit și că nici în războaie medicii nu sunt atacați de către inamici. Totodată, el a declarat că este de acord cu sloganul „Jos pandemia!”, dar că soluția o reprezintă vaccinarea.

„În calitate de ministru al sănătății sunt consternat și oarecum furios, și nu din cauza protestelor în sine, pentru că pot avea justificări personale, dar cred că s-a ajuns ceva cam departe. S-a ajuns prea departe în special cu violența la adresa medicilor și a personalului din spital în mai multe locuri din țară. Lucrul acesta nu este acceptabil. Nici în războaie nu se atinge nimeni de medici, de infirmieri, de asistente, în general de cei care poartă haina albă și au grijă de cei care au cea mai mare nevoie. Cei care au fost azi noapte în curțile spitalelor, la Bacău sau Galați, le-aș spune că au greșit. Și mă opresc deocamdată aici. În aceste spitale sunt tratați semeni de-ai lor, care au neapărată nevoie de îngrijiri medicale, oameni care încearcă să se lupte pentru propria viață și în general în curtea spitalelor sunt aparținătorii, care așteaptă vești bune”, a spus Vlad Voiculescu, marți, într-o conferință de presă.

„Ignoranța nu justifică anumite acțiuni și ce s-a întâmplat în unele curți de spitale nu ar trebui să se mai întâmple”, a completat el.

Ministrul sănătății a amintit de faptul că luni, în Londra, nu a fost înregistrat vreun deces cauzat de COVID-19 iar „asta ne dă speranță că putem și noi să scăpăm de pericol prin vaccinare”.

În următoarele două luni vor ajunge în România peste 7 milioane de doze de vaccin, a precizat ministrul. Cu această ocazie, Voiculescu le-a transmis românilor să-i ajute pe „alți semeni” să se programeze la vaccinare în platformă: „Vor fi destule doze de vaccin în următoarele luni”.

„Am văzut aseară că se scanda «Jos pandemia!» și am putea să spunem că suntem cu toții de acord, dar singurul fel în care obținem asta este prin vaccinare și prin protejarea noastră și a celor din jur în perioada următoare”, a spus ministrul sănătății.

„Vaccinându-ne, putem să câștigăm lupta, putem să câștigăm războiul și acesta să fie un ultim mare hop, acest al treilea val să fie ultimul semnificativ”, a completat Vlad Voiculescu.

Editor : G.C.

[ad_2]

Citește mai mult..