„Nu am văzut niciodată pisici la casa sa”

[ad_1]

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, urmăreşte televiziuni din Germania pentru a-şi menţine fluenţa în limba germană, a declarat purtătorul său de cuvânt, citat de dpa, informează Agerpres.

„Se uită la canale TV germane, urmăreşte şi canale TV în engleză. Nu zilnic, dar de câteva ori pe săptămână face şi engleză. Sunt lecţii scurte, dar regulate”, a dezvăluit Dmitri Peskov, secretarul de presă al Kremlinului, într-un interviu publicat marţi de săptămânalul Argumentî i Factî (Argumente şi fapte). El a adăugat că preşedintele citeşte şi ziare.

Putin a trăit mulţi ani la Dresda, în fosta Republică Democrată Germană, ca ofiţer al serviciului secret rus KGB – perioadă în care şi-a perfecţionat cunoştinţele de germană.

„Hobby-ul său este lectura, în special literatură istorică şi memorii”, a afirmat Peskov.

„Desigur, în viaţa preşedintelui există şi animale de companie”, dar nu mai sunt în atenţia publicului, cum era Konni, un câine negru de rasă labrador, care a murit de ceva timp. „Li se face mult mai puţină publicitate, deci nu vreau să spun nimic despre ele”, a arătat purtătorul de cuvânt.

Întrebat dacă Putin are acum câini sau pisici, Peskov a răspuns: „Nu am văzut niciodată pisici la locuinţa preşedintelui. Câini – da, dar n-am văzut pisici”.

În privinţa relaţiilor cu alţi politicieni, Putin nu are legături strânse cu niciun lider în funcţie, cum a avut cu fostul cancelar german Gerhard Schroeder sau fostul premier italian Silvio Berlusconi. „Cu aceştia, preşedintele a avut întâlniri prieteneşti în diferite formate”, a reamintit oficialul citat.

Peskov a criticat şi răspunsul afirmativ dat recent de preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, la întrebarea dacă crede că Putin este un „ucigaş”. „A fost, desigur, o declaraţie jignitoare”, a spus Peskov. Ulterior, Rusia şi-a rechemat temporar ambasadorul de la Washington

Editor : R.K.

[ad_2]

Citește mai mult..