CSM Bucureşti a învins ŢSKA Moscova și este cu un pas în semifinalele Ligii Campionilor 

[ad_1]

CSM Bucureşti a învins-o pe ŢSKA Moscova cu scorul de 32-27 (20-12), sâmbătă, în Sala Polivalentă „Ioan Kunst-Ghermănescu”, în prima manşă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor la handbal feminin.

Tigroaicele” au reuşit o victorie importantă, după două reprize diametral opuse, dominând-o pe prima, pe care au încheiat-o cu un avantaj de opt goluri, şi ratând mult în a doua, în care le-au permis adversarelor să revină pe tabelă.

După cinci minute echilibrate, CSM s-a desprins pe tabelă, iar diferenţa a crescut constant, echipa antrenată de Adrian Vasile intrând la pauză cu un avantaj de opt goluri, 20-12, după o evoluţie excelentă în atac.

În partea secundă şi-au făcut loc ratările tot mai multe în rândul echipei bucureştene, iar ŢSKA a putut astfel să reducă din ecart. În min. 52, ŢSKA s-a apropiat la patru goluri, 28-24, apoi a fost 30-26, dar totuşi CSM a reuşit să câştige la cinci goluri.

Pentru CSM au marcat Barbara Lazovic 6 goluri, Cristina Neagu 6, Siraba Dembele Pavlovic 5, Dragana Cvijic 5, Elizabeth Omoregie 3, Laura Moisă 3, Bianca Bazaliu 2, Crina Pintea 2.

Portarul Jelena Grubisic a avut o evoluţie remarcabilă, reuşind să apere 12 şuturi (procentaj 32%).

Golurile echipei oaspete au fost înscrise de Antonina Skorobogatcenko 6, Daria Dmitrieva 5, Polina Gorşkova 4, Ekaterina Ilina 3, Kathrine Brothmann Heindahl 3, Sara Ristovska 5, Olga Gorşenina 1.

Meciul a fost arbitrat de spaniolii Javier Alvarez Mata şi Yon Bustamante Lopez, iar delegat EHF a fost bulgăroaica Rosiţa Dimkova.

Manşa secundă va avea loc duminică 11 aprilie, la Moscova, de la ora 17:00 (ora României).

Editor : Liviu Cojan

[ad_2]

Citește mai mult..