Președintele Argentinei a făcut COVID de ziua lui. El fusese vaccinat cu Sputnik

[ad_1]

Preşedintele Argentinei, Alberto Fernandez, a anunţat că a fost testat pozitiv cu coronavirus, în urma unui test antigen, relatează sâmbătă agenţiile de presă AFP, EFE şi Reuters, preluate de Agerpres. Fernandez a primit vestea în ziua în care a împlinit 62 de ani şi fusese anterior vaccinat împotriva COVID-19.

„La sfârşitul zilei de astăzi (vineri), după ce am avut febră de 37,3°C şi o uşoară durere de cap, mi s-a făcut un test antigen, rezultatul fiind pozitiv”, a scris Fernandez pe contul său de Twitter într-o postare în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă.

El a adăugat că aşteaptă rezultatul unui test PCR, care trebuie să confirme dacă este contaminat sau nu.

„M-am izolat deja, respectând protocolul actual şi urmând instrucţiunile medicului meu personal”, a afirmat Fernandez, care la 21 ianuarie a primit prima doză de vaccin Sputnik-V şi la 11 februarie a fost inoculat cu a doua doză de ser rusesc conceput de laboratorul moscovit Gamaleia, conform surselor prezidenţiale de la Buenos Aires, citate de AFP şi EFE.

„Chiar dacă mi-aş fi dorit să-mi fi încheiat ziua de naştere fără această veste, am o stare de spirit bună”, a adăugat Fernandez.

Fernandez, care avea stabilită pentru sâmbătă dimineaţă o întâlnire cu primarul capitalei Buenos Aires, Horacio Rodriguez Larreta, pentru a analiza creşterea infecţiilor din ultimele zile, a adăugat pe Twitter că a contactat persoanele cu care s-a întâlnit în ultimele 48 de ore „pentru a evalua dacă acestea vor fi considerate contacţi direcţi pentru a se autoizola”.

În iunie 2019, când Alberto Fernandez candida la preşedinţie în alegerile din octombrie din acel an, presa a informat că el suferea de inflamaţie la nivelul membranei care acoperă cavitatea toracică şi plămânii. Politicianul recunoscuse că anterior suferise un trombembolism pulmonar.

Argentina se confruntă în prezent cu un al doilea val al epidemiei de coronavirus. Potrivit cifrelor oficiale, această ţară, cu 44 de milioane de locuitori, a raportat peste 2,3 milioane de cazuri de infecţii cu SARS-CoV-2 şi 56.023 de decese asociate COVID-19.

Editor : B.P.

[ad_2]

Citește mai mult..

Naționala României de handbal masculin, victorie în fața Argentinei

[ad_1]

  • Handbal: Banik Most – CSM București, sâmbătă, 17:00, DGS 1

  • Serie A: Juventus – Udinese, sâmbătă, 19:00, DGS 1

România, victorioasă în fața Argentinei

Joi, în primul meci, România a fost surclasată de Spania cu 42-29 (23-16).

Vineri se mai joacă şi meciul Spania – Bahrain (20:00), iar sâmbătă sunt programate partidele România – Bahrain (ora 16:45) şi Spania – Argentina (19:00), notează agerpres.

În afara României, celelalte trei echipe vor participa la Campionatul Mondial găzduit de Polonia şi Suedia (11-29 ianuarie).

România urmează să joace primul meci oficial al anului pe 8 martie, contra celor de la Insulele Feroe, în calificările pentru Campionatul European. Tricolorii vor mai avea de înfruntat Austria și Ucraina.

Etichete: romania , argentina , handbal masculin


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

[ad_2]

Citește mai mult..

Bucurie la înălțime! Pilotul avionului a făcut anunțul, apoi s-a declanșat nebunia: “Argentina, campioană mondială”

[ad_1]

  • Cupa Ligii Angliei: Man. United – Burnley, miercuri, 22:00, DGS 1

  • Liga 1: CFR Cluj – Hermannstadt, marți, 20:00, DGS 1

Pasagerii unui avion au aflat de la pilot că Argentina a câștigat Cupa Mondială din Qatar

Finala Argentina – Franța, decisă după loviturile de departajare, scor 4-2 (2-2 după 90 de minute, 3-3 după 120 de minute), a înregistrat audiențe TV record.

Unii fani argentinieni n-au putut să urmărească meciul, întrucât se aflau în avion și nu aveau acces nici măcar la internet.

Un clip video postat pe internet a devenit viral marți. Pilotul unei curse aeriene din Argentina (Buenos Aires) către Brazilia (Rio de Janeiro) a avut privilegiul de a-i informa pe pasagerii în privința rezultatului final al meciului Argentina – Franța.

Imediat după acest anunț, s-a declanșat nebunia în avion: pasagerii au început să sărbătorească! Au cântat, au dansat, iar unul dintre pasageri a fost cuprins de euforie și a început să se dezbrace.

Urmărește controversata decizie a Angelei Merkel de a lăsa refugiații blocați în Budapesta să intre în Germania. Pe Digi World și Digi Online, azi de la ora 20:00!

Unii dintre pasageri dormeau și au fost total surprinși de reacția celorlalți, după cum se poate observa în clipul de mai jos.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Avem parte de un zbor liniștit și urmează să aterizăm la Rio de Janeiro. Am o veste pentru voi: suntem campioni mondiali!”, a fost mesajul pilotului avionului.

Etichete: argentina , cupa mondiala , cupa mondiala qatar


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

[ad_2]

Citește mai mult..

„În mâna lui Dumnezeu” / „Messi câştigă bătălia maeştrilor moderni”. Presa internațională, după finala Cupei Mondiale

[ad_1]

  • Liga 1: FCSBFC Botoșani, luni, 20:00, DGS 1

  • Liga 1: CFR Cluj – Hermannstadt, marți, 20:00, DGS 1

Presa internațională, „la picioarele Argentinei”

„În mâna lui Dumnezeu”, „Messi câştigă bătălia maeştrilor moderni în cea mai bună finală”, Argentina învinge Franţa într-o „finală impresionantă”, sunt câteva dintre titlurile pe care presa britanică le dedică luni campionilor mondiali la fotbal.

Tabloidul The Sun a titrat „În mâna lui Dumnezeu”- cu referire la expresia folosită de argentinianul Diego Armando Maradona după golul pe care l-a marcat cu mâna împotriva Angliei la Cupa Mondială din 1986, desfăşurată în Mexic – şi a publicat o fotografie lui Lionel Messi ţinând în mână trofeul Cupei Mondiale.

Ziarul respectiv scrie că decarul argentinian a ridicat cupa pentru Argentina şi şi-a îmbrăţişat copiii după victoria în cea mai bună finală începând din 1966 (când Anglia a cucerit singura sa Cupă Mondială).

„Messi câştigă bătălia maeştrilor moderni în cea mai bună finală” este titlul din The Times, publicaţie care adaugă că „a fost cel mai tandru moment, un moment pe care Lionel Messi îl aşteptase aproape două decenii, un moment pe care, se pare, i l-ar fi putut refuza marele său rival Kylian Mbappe. A fost momentul după care tânjea toată Argentina”, iar căpitanul a fost „inspiraţia”.

Se anunță o criză a ciocolatei? Află de ce și cum este în pericol cel mai iubit desert din lume. Pe Digi Life și Digi Online, de la ora 21:00!

„Argentina câştigă o finală dramatică a Cupei Mondiale la penalty-uri”, titrează BBC, menţionând că Messi şi-a condus ţara spre glorie învingând Franţa într-una dintre „cele mai interesante finale din istorie”.

„Messi este un geniu”

Ca alte multe titluri din presa internaţională, La Gazzetta dello Sport este convinsă că Messi este „la unison cu Maradona”.

„Messi este un geniu într-un corp ordinar sau mai degrabă într-un corp care nu are nimic atletic”. Ori, „în fotbal, acest fizic poate fi suficient dacă ai capul unui artist şi piciorul lui Dumnezeu”, a adăugat jurnalul italian, sub o fotografie a lui Messi care exultă de bucurie.

„Ca şi Diego Maradona la vremea sa, idolul stadioanelor a fost duminică la înălţimea reputaţiei sale, mai mult ca niciodată mândria unui întreg popor”, a salutat cotidianul francez le Figaro.

La 35 de ani, Messi „a condus Argentina în vârf cu o performanţă ‘maradoniană'”, a adăugat jurnalul sportiv spaniol Marca.

Selecţionata Argentinei a cucerit al treilea său titlu mondial după ce a învins Franţa cu scorul de 4-2 la loviturile de departajare, duminică seara, în finala Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, în care scorul a fost egal, 3-3 (2-0, 2-2), la capătul prelungirilor, pe Lusail Stadium din Al Daayen.

Echipa Albiceleste şi-a trecut în palmares astfel al treilea său titlu mondial, după cele obţinute în 1978 şi 1986.

Etichete: leo messi , franta , finala , argentina , cupa mondiala 2022


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

[ad_2]

Citește mai mult..

Așa arată acum TOP 10 cei mai buni marcatori din istoria Cupei Mondiale. Messi și Mbappe au făcut show în finală

[ad_1]

  • Liga 1: CFR Cluj – Hermannstadt, marți, 20:00, DGS 1

  • Liga 1: FCSBFC Botoșani, luni, 20:00, DGS 1

Messi și Mbappe, în TOP 10 cei mai buni marcatori all-time la Cupa Mondială

Galerie Foto

Cu un total de 13 goluri, şapte dintre ele la CM 2022, inclusiv o dublă în finală, Messi ocupă locul al patrulea în această ierarhie, la egalitate cu francezul Just Fontaine, care a reuşit să înscrise de 13 ori la o singură ediţie a Cupei Mondiale, cea din 1958, găzduită de Suedia.

Kylian Mbappe, care a reuşit un hat-trick în finala cu Argentina, se află pe poziţia a şasea, cu un total de 12 goluri, la egalitate cu „regele” Pele.

Acest clasament este dominat în continuare de germanul Miroslav Klose (16 goluri).

TOPUL celor mai buni marcatori din istoria Cupei Mondiale

  • 1. Miroslav Klose (Germania) 16 goluri
  • 2. Ronaldo (Brazilia) 15 goluri
  • 3. Gerd Müller (Germania) 14 goluri
  • 4. Lionel Messi (Argentina) 13 goluri
  • 5. Just Fontaine (Franţa) 13 goluri
  • 6. Kylian Mbappe (Franţa) 12 goluri
  • 7. Pele (Brazilia) 12 goluri
  • 8. Sandor Koksis (Ungaria) 11 goluri
  • 9. Jürgen Klinsmann (Germania) 11 goluri
  • 10. Helmut Rahn (Germania) 10 goluri
  • 11. Gary Lineker (Anglia) 10 goluri
  • 12. Gabriel Batistuta (Argentina) 10 goluri
  • 13. Teofilo Cubillas (Peru) 10 goluri
  • 14. Thomas Muller (Germania) 10 goluri
  • 15. Grzegorz Lato (Polonia) 10 goluri

Kylian Mbappe, un ”monument de tristețe” după finala cu Argentina

Galerie Foto

Avalanșă de meme-uri după ce Argentina a câștigat Cupa Mondială din Qatar

Galerie Foto

Etichete: argentina , lionel messi , cupa mondiala 2022 , kylian mbappe , cei mai buni marcatori cm


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

[ad_2]

Citește mai mult..

FOTO Musk și ginerele lui Trump au fost spectatori la finala CM din Qatar. Șeful Twitter s-a întâlnit și cu Erdogan

[ad_1]

Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate _twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen



[ad_2]

Citește mai mult..