Orban, despre aleşii care nu poartă mască la plen: „Ne gândim să modificăm Regulamentul ca Parlamentul să îi poată sancţiona”

[ad_1]

Ludovic Orban a vorbit despre parlamentarii care nu poartă masca de protecție la plen. Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis că aceștia vor fi pedepsiți și că va fi introdusă o prevedere în Regulamentul Legislativului care îi va sancționa.


In articol:


Preşedintele Camerei Deputaţilor Ludovic Orban a declarat că poliţia trebuie să îi amendeze în primul rând pe cei care au funcţii de răspundere în statul român şi a precizat că este avută în vedere şi introducerea unei prevederi în Regulamentul Legislativului care să permită sancţionarea parlamentarilor care nu poartă mască în incinta Palatului Parlamentului.

Citeste si: Ludovic Orban a vorbit despre bugetul 2021: „Probabil în cursul acestei săptămâni va fi pus în dezbatere bugetul pentru 2021”

„Vom pune la dispoziţia poliţiei orice fel de element care să îi ajute să aplice legea şi în cazul parlamentarilor care nu respectă regula. Am transmis faptul că din punctul meu de vedere poliţia trebuie să îi amendeze în primul rând pe cei care deţin funcţii de responsabilitate în statul român şi care nu respectă regulile”, a afirmat Ludovic Orban, întrebat marţi la Parlament,
despre sancţionarea parlamentarilor care nu poartă mască în plen.

Ce a transmis Ludovic Orban

Orban a fost întrebat dacă poliţia trebuie să aibă acces la imaginile de pe camerele din Parlament, astfel încât să poată aplica amenzi, liderul PNL a răspuns: „Sunt convins că vor aplica legea şi în Parlament. Dar filmaţi-i şi voi pe oamenii aceştia. Eu vă mărturisesc că atunci când am condus eu şedinţele nu am sesizat parlamentari care nu poartă mască.
Cine nu poartă mască va suporta consecinţele legii”.

Citeste si: Ludovic Orban și Anca Dragu s-au vaccinat împotriva coronavirus. Ce au transmis oficialii

Ce a declarat Ludovic Orban.[Sursa foto: Facebook]

Orban a adăugat că în prezent nu există o prevedere regulamentară care să permită Parlamentului să aplice sancţiuni acestor aleşi, însă este în intenţie o astfel de modificare a Regulamentului.

Citeste si: Ludovic Orban, reacție dură la adresa contestatarilor din PNL

„Nu există o prevedere regulamentară. Ne gândim la posibilitatea producerii unei prevederi regulamentare”, a completat Orban.

Senatoarea PNL Alina Gorghiu a trimis o scrisoare grupurilor parlamentare din Senat în care propune sancţionarea senatoarei Diana Şoşoacă pentru încălcări ale prevederilor regulamentare. Aceasta precizează că Şoşoacă nu respectă măsurile de protecţie sanitară şi nu poartă mască în sala de plen, instigă la ură în luările de cuvânt, jigneşte şi utilizează un discurs xenofob, homofob şi extremist.

Citeste si: Ludovic Orban, reacție dură după protestele împotriva restricțiilor impuse de autorități: „Ce ar trebui? Să moară mai mulţi?”

[ad_2]

Citește mai mult..