Țara care primește turiști pe teritoriul său doar cu pașaport de vaccinare COVID-19

[ad_1]

Autoritățile italiene au făcut un anunț în legătură cu pașaportul de vaccinare anti-COVID, pe care ar trebui să îl aibă persoanele care vor călători în Italia. Prim-ministrul Italiei Mario Draghi a afirmat, joi, într-o conferinţă de presă, că șeful guvernului de la Roma dorește redeschiderea economiei încă de la începutul lunii iunie, iar turiştii care vor ajunge în țară trebuie să aibă un certificat sau paşaport de vaccinare împotriva COVID-19.


In articol:


Prim-ministrul italian a mai precizat că, Italia dorește vaccinarea 100% a vârstnicilor şi a persoanelor care au și alte forme de boală, pentru ca economia ţării să fie reluată în scurt timp, conform ABC News.

Italia anunță că turiștii vor putea călători în țară doar cu pașaport de vaccinare anti-COVID-19


Chiar dacă administrarea vaccinurilor îîn rândul populației a fost încetinită pe timpul sărbătorilor de Paște și din cazua unei întârzieri a dozelor de vaccin, Mario Draghi dă asigurări că până la finalul lunii aprilie, Italia va reuși să administreze un număr de 500.000 de doze zilnic, populației.

Așadar, până la finalul lunii septembrie 80% din populaţia Italiei va fi vaccinată împotriva COVID-19.

„Există posibilitatea unei cooperări între ţările mediteraneene: Italia are multe de învăţat de la Grecia şi Spania. Trebuie să acţionăm imediat pentru a primi turiştii
vaccinaţi”
, a declarat prim-ministrul italian.

Acesta a mai spus că și cele două ţări, și anume Grecia și Spania îți așteaptă turiștii după măsurile restrictive de călătorie impuse.

Totodată, Ministrul italian al Turismului vrea ca odată cu revenirea la o viață normală să promoveze unele dintre insulele mici ale Italiei, cum ar fi Capri, „Libere de Covid”.

Citeste si: Povestea imposibilă de dragoste care i-a adus moartea. O femeie sergent din Armata Română avea relație cu un coleg căsătorit


[ad_2]

Citește mai mult..