India lansează „Festivalul Vaccinării”, după ce numărul de infectări cu coronavirus a înregistrat un nou record

[ad_1]

India a lansat un „festival al vaccinării” pentru a imuniza un număr cât mai mare de persoane în următoarele patru zile, după o creștere puternică a cazurilor noi de infectare și o zi în care s-a înregistrat un număr record de peste 152.000 de cazuri noi. 

Planul anunţat de guvernul condus de premierul Narendra Modi intenţionează să accelereze şi mai mult eforturile autorităţilor pentru vaccinarea persoanelor de peste 45 de ani, a lucrătorilor din domeniul sanitar şi din prima linie, relatează Agerpres.

Urgenţa de a creşte viteza de vaccinare survine în plin val al doilea de contagieri, mult mai rapid, în această ţară cu 1,35 miliarde de locuitori.

„Tika Utsav”, anunţat de Modi într-o reuniune cu şefii de guvern local, se va desfăşura până pe 14 aprilie în toată ţara şi va include doar persoanele din grupurile considerate prioritare.

India foloseşte vaccinuri aprobate în ţară şi care sunt fabricate pe teritoriul său: AstraZeneca (sub numele de Covishield), şi Covaxin, un vaccin dezvoltat și produs local de laboratorul indian Bharat Biotech.

Peste 100 de milioane de doze au fost administrate până în prezent persoanelor din grupurile prioritare.

Editor : Adrian Dumitru

[ad_2]

Citește mai mult..