Urzeli, dragoni și hectare de personaje ucise. Marile bătălii care au făcut din „Game of Thrones” serialul urât și iubit de toată lumea

Dincolo de hectarele de cadavre ale personajelor sacrificate în drumul către succesul mondial care l-a propulsat în topul show-urilor de televiziune, „Game of Thrones” a devenit unul dintre cele mai populare și scumpe seriale din istorie și pentru că, paradoxal, nu a livrat fanilor fix ce și-au dorit fanii: iată unul dintre motivele pentru care „Urzeala Tronurilor” continuă să rămână o poveste deopotrivă lăudată și hulită, capabilă să lege prietenii aparent imposibile între foști inamici, dar și să dezbine familii aparent unite până acum. Serialul, cu toate sezoanele în format complet, e disponibil în prezent în România pe HBO GO. Iar faptul că în acest an se celebrează 10 ani de la premieră, iar HBO a anunțat deja o continuare (sau un „prequel”, mai precis) reprezintă pretextele ideale pentru ca fanii seriei să-și revizuiască temele, dar și pentru atragerea de noi prozeliți care să se alăture armatei de admiratori ai universului GoT.

Niciunul dintre noi nu a supraviețuit vreunei bătălii din antichitate și nici măcar din Evul Mediu ca să poată spună cu certitudine cum a fost. Ce-i drept, grație documentelor și arhivelor istorice, știm măcar cum s-au desfășurat, cel puțin pe hârtie, marile confruntări armate din trecutul nostru mai mult sau mai puțin îndepărtat.

Alături de alte mari producții cinematografice, „Urzeala” are meritul de a ne ajuta să putem „vedea” desfășurarea unor astfel evenimente pe cât de fascinante pe atât de nefericite. Dincolo de acoladele frumos desenate ale intrigilor desfășurate pe lungimea a mai multor sezoane, costumele și decorurile impresionante, serialul a fost lăudat şi pentru felul în care a pus în scenă marile bătălii care punctează firul narativ al poveştii.

Aici, fanii seriei vor recunoaşte, imediat capcana întinsă: e oarecum absurd să încerci să explici resorturile unei bătălii fictive apelând la tactici reale de luptă. Fix acest nonsens reprezintă şi motivul pentru care fanii adoră exact acest gen de discuţii interminabile: Ce ar fi fost dacă Lannisterii i-ar fi dispus altfel pe mercenarii Companiei de Aur? Dar dacă Snow ar fi avut mai mulţi arcaşi?

Istoria contrafactuală se pare că îi fascinează inclusiv pe fanii ficţiunilor, nu doar pe cei ai istoriei reale.

Spoiler alert pentru cei care au deschis mai târziu televizoarele: în cazul în care ați ajuns deja cu lectura până aici, nu are rost să mai spunem că aveți în față un Zid Plin de Spoliere. Odată trecut, nimic nu va mai fi la fel ca Înainte. Ați fost avertizați.

Blackwater, sau prima mare bătălie a serialului

La început, „Urzeala” are un ritm care pare să se desfășoare mai lent, în special în primele două sezoane. „Desenul din covor” începe să se contureze începând cu seria a treia, moment din care, odată prins în intriga poveștii, cu greu vei mai reuși să scapi de imensa atracție exercitată de serial.

Nu întâmplător, prima mare bătălie a serialului se desfășoară abia în finalul seriei a doua. Fanii deja clipesc fericiți: ei deja știu că e vorba, desigur, despre „Blackwater”, asediul naval asupra King’s Landing, un soi de debarcare din Normandia avant-la-letre, dacă doriți.

Sau, pentru a păstra acuratețea istorică, mai degrabă un soi de debarcare eșuată, similară raidului de la Dieppe, din 1942.

La vremea producției, costul pentru acest episod s-a ridicat la suma de 8 milioane de dolari. La un buget de 60-70 de milioane per serie, costul estimat pentru un episod „normal” se ridica, astfel, la circa 6 milioane de dolari. Pentru „Blackwater”, realizatorii D.B. Weiss și David Beniof au mai cerut HBO un „surplus” de 2 milioane de dolari necesari turnării scenelor de luptă.

Din punct de vedere al „tacticilor” militare folosite de scenarişti, lucrurile sunt relativ simple: tabăra Lannisterii-Apărătorii Patriei recurge in extremis cu succes la o armă pe cât de secretă, pe atât de formidabilă în lupta contra Invadatorilor din armata lui Stannis Baratheon: Focul Sălbatic (Wildfire), un soi de foc grecesc ale cărui secrete nu s-au pierdut în acest univers paralel. Focul Sălbatic este, în sine, ceea ce tacticienii numesc „multiplicator de forțe”: o singură „salvă”, bine țintită, e suficientă pentru a rade, o bună parte din flota adversă.

„Debarcarea” restului armatelor invadatoare, deși o operațiune reușită în prima fază, este, în cele din urmă respinsă de atacul conjugat al cavaleriei forțelor aliate ale caselor Lannister și Tyrell. Despre folosirea cavaleriei și conceptul „torentului care se extinde” vom discuta în următoarel capitole.

Bătălia finală. Nu neapărat cea mai spectaculoasă

Bătălia finală a reușit să nemulțumească armate de fani (nemulţumiţi oricum de ritmul fast-forward în care producătorii au ales să închidă socotelile cu întreg serialul) și a fost în același timp criticată pentru „neglijența” cu care producătorii par să fi tratat viciile de tactică și lipsa aparentă de logică și viziune a comandanților de pe câmpul de luptă.

Chiar în debutul bătăliei observăm infanteria regulată a Nordului care manevrează prudent și în formație ordonată alături de batalioanele de asalt ale Nepătaților într-un teren cu hârtoape și virogi înainte de a ajunge pe platoul neted din fața fortificațiilor.

Iată o primă greșeală tactică impardonabilă din partea apărătorilor (scenariştilor?), care, în mod normal, ar fi trebuit să organizeze prima linie de apărare fix în acea porțiune de hârtoape. Sau „teren greu frământat, cu denivelări pronunțate, văi adânci și amestec de orizonturi”, cum găsim de pildă în manualele de tactică ale Armatei Române, de unde aflăm cum un teren dificil îi ajută pe apărători şi împiedică desfăşurarea în poziţie ideală a unei armate invadatoare.

În schimb, mercenarii „de aur” ai The Golden Company au fost frumos aranjați în careu, în câmp deschis, cu zidurile cetății în spate. O decizie corectă, conform tacticilor acelor vremuri: apărătorii se află în acest fel în interiorul „bulei de interdicție” oferite de arcașii de pe crenelurile cetății.

Tot acest aranjament a fost repede dat peste cap de apariția dragonului: el a fost „aviaţia care dă senzaţia” care a anihilat flota și toate dispozitivile fixe de apărare de pe ziduri (altă greșeală a apărătorilor: mega-arbaletele „antiaeriene” nu au fost „împrăștiate” ci distribuite tâmp, în linie dreaptă, ceea ce le-a făcut extrem de vulnerabile în fața efectului ucigător al „atacului în anfiladă”, desfășurat de dragon).

Lupte și filmări de noapte celebre: Asediul Zidului și atacul Morților-Vii asupra Oamenilor

După „Blackwater”, ștacheta pretențiilor în materie de coregrafie a luptelor la scară mare a fost ridicată de producătorii serialului odată cu asediul Veneticilor asupra miticului Zid de gheață apărat de Rondul de Noapte, la finalul seriei a patra din „Game of Thrones”.

Bătălia a respectat în mare măsură buna tradiție a asediilor medievale și a beneficiat inclusiv de elemente fantastice (uriașii folosiți la asediu, de pildă), pe care producătorii au reușit însă să le integreze într-un mod „credibil” în tabloul general al luptei.

Primele trupe care declanșează atacul sunt și cele primele sacrificate – o tactică cinică folosită și în realitate, al cărei scop îl reprezintă, pur și simplu, epuizarea forțelor apărătorilor și a mijloacelor de apărare de care aceștia dispun.

Pe lângă atacul frontal, avem şi atacul secundar al Thenilor, care lovesc „din interior” după ce reușiseră să escaladeze în altă porţiune Zidul de peste 100 de metri – avem, iată, o veritabilă operaţiune specială desfășurată de aceste proto-comandouri de ucigaşi profesionişti.

Cum să nu lupți contra unei armate cvasi-infinite de morți-vii 

Altă confruntare epică desfășurată sub forma unui asediu de noapte, întâlnim în „The Long Night” (al treilea episod din ultima serie). De data aceasta vorbim de suprema confruntare dintre Binele și Răul Suprem, sau, mai exact, dintre Oamenii Vii și cei Nevii sau dintre Viață și Moarte.

Au fost necesare 11 săptămâni de filmări de noapte pentru a lega acest episod cu o durată de 82 de minute și care a beneficiat de un buget estimat la 20 de milioane de dolari.

Elementele fantastice din această bătlie domină lupta, dar chiar şi în aceste condiţii gurile rele au descoperit greşeli impardonabile

Astfel, contrar logicii, apărătorii din rândurile celor Vii folosesc în debutul luptei cavaleria Dothraki pentru a ataca orbește, în bezna nopții, un inamic care îi copleștește oricum numeric și pe care nu îl văd. Logic, sunt anihilaţi în câteva minute.

De ce? Iată un mister care dă şi acum savoare nemuritoarelor discuţii între fani.

Tactica Morţilor-Vii este în schimb una pe cât de eficientă, pe atât de de bine ancorată în realitate: e similară cu cea a Armatei Roșii, în care „cantitatea” ia locul „calității”.

Un fel cinic de a spune: „Nu aveți voi arme pentru câte stive de morți ne permitem să ridicăm în fața redutelor voastre”.

Bătălia Bastarzilor. Probabil cea mai reușită, din toate punctele de vedere

Să păstrăm ce e mai bun la final. Este confruntarea pe care majoritatea criticilor și fanilor o consideră cea mai reușită din întreaga serie, comparabilă oricând cu cele mai mai glorioase bătălii din blockbusterele de pe marile ecrane.

Aici, cele două armate sunt dispuse aşa cum trebuie, conform armelor și mijloacelor „vremii” (dacă ignorăm marele elefant din încăpere reprezentat de uriașul din armata lui Snow).

Ambele tabere se folosesc de arcași – echivalentul antic și medieval al artileriei – iar în acest episod putem vedea cât de eficientă și terifiantă poate fi această armă corect utilizată. 

Secvența-rapel a bătăliei o reprezintă momentul în care armata lui Snow este încercuită de falanga Boltonilor. O manevră despre care regizorul episodului, Miguel Sapochnik, a spus că a fost inspirată din bătălia de la Cannae, în care armata lui Hannibal a reușit, prin dublă învăluire, să încercuiască armata romană. Nota 10 pentru Hannibal dar şi pentru Bolton cel Rău.

Spoiler: bătălia are, totuşi, happy-end. Spre deosebire de romanii pe care nu i-a mai salvat nimeni, pe ostaşii lui Snow cel Bun îi salvează la final – cum altfel? – cavaleria.

Atacul cavaleriei e similar cu cel al blindatelor moderne și cu ceea ce strategii moderni numesc „străpungerea câmpului de luptă”.

În astfel de atacuri, întreaga forță se concentrează asupra punctului cel mai slab al apărării (iar dacă loveşti un inamic din spate, orice punct e, practic, cel mai slab). Odată sparte liniile, lățimea „fâșiei” e permanent lărgită apoi, conform principiului „torentului care se extinde“.

Punct. Şi de la capăt

„Urzeala Tronurilor” include o sumedenie de alte lupte, mai puțin întinse ca durată, dar la fel de intense şi spectaculoase: Hardhome, asediul Mereen-ului, Bătălia de Dincolo de Zid, ca să numim doar câteva. Iar „Game of Thrones” este, în primul rând, despre intrigi, dialoguri bine articulate și despre o poveste în general bine scrisă de care avem nevoie acum poate mai mult ca oricând.

Pentru că, la final, „Game of Thrones”, despre asta este: o altă poveste care te inpiră, te încarcă de emoții și care îți dă energia și puterea de a visa mai departe.

O poveste interesantă și bine scrisă este, întotdeauna, garanția unei călătorii reușite. Iar pe HBOGO.ro găseşti tot timpul o poveste interesantă care merită văzută şi, mai ales, care poate schimba totul. Inclusiv realitatea.