Johnson&Johnson amână lansarea vaccinului anti-COVID în Europa



Lansarea vaccinului Johnson & Johnson în Europa va fi amânată, în timp ce autoritățile sanitare americane au recomandat marți, 13 aprilie, „o pauză” în utilizarea vaccinului împotriva Covid-19, pe fondul îngrijorărilor cu privire la apariția cheagurilor de sânge la persoanele vaccinate, potrivit Le Figaro care citează AFP. Autoritățile din România au anunțat că așteaptă precizări legate de vaccinul Jenssen de la Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), care va avea o ședință în această seară.

Guvernul Statelor Unite are în plan să întrerupă administrarea vaccinului Johnson & Johnson, pe fondul îngrijorărilor cu privire la apariția cheagurilor de sânge la persoanele vaccinate. 

Șase femei care au fost vaccinate cu vaccinul Johnson & Johnson au dezvoltat cheaguri de sânge, scrie NYT, care notează, totuși, că este vorba de un efect advers rar.

Săptămâna trecută, Agenția Europeană a Medicamentului anunța că a început să examineze rapoarte legate de cazuri de sângerări la persoane cărora le-a fost administrat vaccinul produs de Johnson & Johnson, alături de cazurile de la vaccinul AstraZeneca.

Autoritățile române așteaptă o precizare de la Agenţia Europeană a Medicamentului privind vaccinul de la Johnson&Johnson

Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a declarat marţi că autorităţile române vor aştepta o precizare de la Agenţia Europeană a Medicamentului înainte de a începe imunizarea cu serul de la Johnson&Johnson, având în vedere că autoritatea de reglementare americană (FDA) solicită suspendarea vaccinării cu acest ser în SUA.

Am văzut această recomandare în cursul zilei de astăzi. Aşteptăm, pe bună dreptate, o precizare de la Agenţia Europeană a Medicamentului şi, cu siguranţă, dacă va fi nevoie să nu demarăm încă utilizarea acestui tip de vaccin, putem să facem acest lucru, avem capacitatea de stocare, nu ne forţează nimeni să începem atâta timp cât nu avem suficiente date de siguranţă”, a afirmat Valeriu Gheorghiţă, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, întrebat cum va proceda România având în vedere situaţia creată în SUA.

Şeful CNCAV a precizat că o decizie de la nivel european ar urma să fie luată chiar în această săptămână.

„Cred că săptămâna aceasta, din moment ce FDA recomandă acest lucru, sigur Agenţia Europeană a Medicamentului va face o precizare, mai ales că în Europa nu s-au folosit încă aceste vaccinuri. Tocmai de aceea este importantă experienţa acumulată până la acest moment în Statele Unite, unde sunt aproape 7 milioane de doze deja utilizate. Însă frecvenţa acestor cazuri de evenimente trombotice pare a fi de circa 1 la un milion, deci oricum vorbim de o frecvenţă extrem de rară, însă atâta timp cât a fost această recomandare a unei agenţii de reglementare, cu siguranţă şi Agenţia Europeană a Medicamentului va face precizări suplimentare şi recomandări în acest sens”, a explicat Gheorghiţă.

Preşedintele CNCAV a subliniat că o eventuală amânare a începerii vaccinării cu Johnson&Johnson nu va însemna şi o întârziere a debutului campaniei de imunizare din mediul rural prin intermediul centrelor mobile care ar urma să folosească preponderent acest tip de vaccin.

„Putem să folosim un alt tip de vaccin atâta timp cât putem îndeplini condiţiile de lanţ de frig. Nu cred că va avea un impact asupra continuităţii campaniei de vaccinare. Întotdeauna pe primul loc rămâne siguranţa beneficiarilor şi, cu siguranţă, dacă Agenţia Europeană a Medicamentului va face aceste recomandări, evident că vom ţine cont de ele ca întotdeauna”, a completat Valeriu Gheorghiţă.

Vaccinul Johnson&Johnson urma să ajungă în penitenciarele din România

Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19, Valeriu Gheorghiță, a declarat marți că va începe campania de vaccinare a deținuților din penitenciare și că vor fi folosite în special dozele Johnson&Johnson.

„La nivelul penitenciarelor se va întocmi o listă cu doritorii pentru vaccinare. Această activitate se va desfășura în cabinetele proprii medicale din penitenciare cu resursa umană proprie, la care pot participa și alte categorii de persoane unde nu există suficiente resurse umane disponibile. Dozele vor fi preluate dintr-un centru fix după modelul vaccinării din centrele sociale și rezidențiale.

Se va asigura vaccinarea în cadrul penitenciarului în cabinetele medicale. Persoanele vor fi introduse în registrul vaccinărilor, iar adeverința se păstrează la fișa medicală a fiecărei persoane”, a declarat Valeriu Gheorghiță.

În penitenciare va fi folosit în special vaccinul Johnson & Johnson deoarece este singurul care se face într-o singură doză.

Se va distribui vaccin de la Johnson and Johnson pentru a facilita vaccinarea pentru că este vorba de o singură doză, însă se pot folosi și alte tipuri de vaccinuri în măsura în care se respectă lanțurile de frig și celelalte condiții necesare”, a declarat Gheorghiță.

Prima tranşă de vaccinuri Johnson&Johnson ajunge miercuri în România

Prima tranşă de vaccinuri produse de Johnson&Johnson va intra miercuri în ţară, a anunţat secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu, vicepreşedinte al Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind imunizarea împotriva SARS-CoV-2.

Mâine intră în ţară prima tranşă de vaccinuri produse de Johnson&Johnson, 60.000 de doze, care vor sosi pe 15 aprilie la Institutul Cantacuzino. Vorbim de primele tranşe. Practic, suplimentar, în ultima săptămână din aprilie, vor mai sosi încă 103.200 de doze de vaccin produs de aceeaşi companie, cu un total de 163.200 de doze. Pentru luna mai, pentru acest vaccin, vom mai primi, pe estimările pe care le avem în acest moment, 518.400 de doze, iar pentru luna iunie 1.661.400 de doze. Acestea sunt estimările pe care le avem în acest moment”, a precizat Baciu, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria.

 

Editor : D.C.



Citește mai mult..

Leave A Reply

Your email address will not be published.