Președintele Joe Biden se pregătește să recunoască genocidul armean, scrie presa americană



Preşedintele american Joe Biden va recunoaşte oficial genocidul armean în această săptămână, un demers ce riscă să deterioreze și mai mult relaţiile destul de încordate cu Turcia. Un anunţ în acest sens din partea liderului democrat de la Casa Albă ar urma să fie făcut la 24 aprilie, dată ce marchează începutul masacrelor armenilor de către Imperiul Otoman, în 1915, în timpul Primului Război Mondial, au relatat The New York Times şi The Wall Street Journal.

Dacă aceste informaţii se confirmă, Joe Biden va fi primul preşedinte american care va face acest gest de natură să irite Turcia, scrie AFP, preluată de Agerpres.

Preşedintele SUA ar putea, totuşi, să se răzgândească între timp în legătură cu această decizie ultra-sensibilă, potrivit celor două ziare.

Genocidul armean este recunoscut de aproximativ treizeci de ţări şi de comunitatea istoricilor. Se estimează că între 1,2 milioane şi 1,5 milioane de armeni au fost ucişi în timpul Primului Război Mondial de către trupe ale Imperiului Otoman, aliate cu Germania şi Austro-Ungaria.

Turcia refuză însă utilizarea termenului de „genocid”, respinge acuzaţia că ar fi existat o încercare de exterminare şi vorbeşte despre masacre reciproce pe fondul războiului civil şi al foametei care au făcut sute de mii de morţi în ambele tabere.

Congresul SUA a recunoscut genocidul armean în decembrie 2019 printr-un vot simbolic, un text susţinut de senatorii ambelor părţi, dar care a fost blocat de mai multe ori de către susţinătorii republicani ai fostului preşedinte Donald Trump.

La începutul mandatului său, Donald Trump a calificat masacrul armenilor din 1915 drept „una dintre cele mai grave atrocităţi în masă din secolul al XX-lea”, fără a folosi însă termenul de „genocid”.

Editor : Luana Pavaluca



Citește mai mult..

Leave A Reply

Your email address will not be published.