„Nu e de plâns, e doar dezamăgire”



Ștefania Ioana Marinescu este o tânără de nici 18 ani, liceană, care a vrut neapărat să se vaccineze și pentru aceasta, a făcut un drum, împreună cu părinții săi, de peste 1.600 de kilometri, mergând cu mașina de la București până undeva într-o comună din județul Iași. Bucuroasă de această experiență, și-a împărtășit gândurile pe un grup de Facebook. Postarea Ștefaniei, preluată de RO-Vaccinare, i-a adus fetei multe aprecieri, comentarii admirative, dar și înjurături.

„Pe moment, le-am luat în râs (înjurăturile – n.r.), pentru că uneori, știți că râzi ca să nu plângi. Dar nu era de plâns, era doar dezamăgire. Nu cred că a contat ce vârstă aveam. În opinia lor, nu ești un om, în opinia lor ești doar o persoană”, a declarat Ștefania, miercuri seara, la Digi24. 

„Era un text scris la 4 dimineața, am zis să scriu și eu, poate nu strică, poate ajut pe cineva, poate mobilizez pe cineva. M-am gândit apoi că dacă o singură persoană conving să se vaccineze, sunt mulțumită”, a spus Ștefania.

Senzația extraordinară de a vedea locuri libere la vaccinare

„Am parcurs, împreună cu părinții 406 km dus, 406 km întors, de două ori. 1624 km pentru a mă vaccina. Nu a contat, pentru că mi-am dorit din tot sufletul acest vaccin”, scrisese tânăra pe grupul de Facebook. 

Ștefania a relatat la Digi24 cum s-au petrecut lucrurile și de ce a ales o destinație atât de îndepărtată pentru a se vaccina.

„În duminica în care s-a dat drumul la cea de-a treia etapă a vaccinării (în martie – n.r.), mama a zis: Hai să intrăm cu o zi mai devreme, că mama, pentru fiecare membru al familiei, a butonat platforma până a găsit un loc. La unii nici ea nu știe cum a găsit. A găsit. Și mi-a spus: Vino repede, că mi-a apărut butonul ‘Programează-te’ pentru tine. Ne-am uitat. Totul roșu, zero. Și cum dădeam în jos pe centrele de vaccinare, văd acolo cu verde. Nu pot să vă spun cum a fost senzația că am văzut acolo locuri libere la vaccinare! Unde? În județul Iași! Mă duc la tata: Tată, mergem până în Iași? Mergem! Ai mei, dinainte să mă programez, mi-au zis: Mergem oriunde, numai să te vaccinezi” – a povestit Ștefania.

„Nu mi se pare nimic de admirat. Am făcut-o pentru mine”

Cei de la centrul de vaccinare au făcut ochii mari când au văzut buletinul de Ilfov al tinerei și au aflat că au străbătut atâta drum. „Mi-au spus că e de admirat. Mie nu mi se pare nimic de admirat, pentru că am făcut-o pentru mine. Am vrut să mă vaccinez și nu regret că am făcut-o. Am văzut și un oraș foarte frumos”, a spus Ștefania la Digi24.

Ea a mărturisit că gestul ei i-a contrariat la început pe colegi: „Mi-au spus: ești nebună, ce cauți până acolo, n-ai ce face, vrei să te plimbi? Dar eu am prieteni care au aceeași dorință de vaccinare ca și mine și mi-au spus: bravo ție! Eu fiind prima din cercul meu de prieteni care urma să se vaccineze, așteptau reacții, să știe la ce să se aștepte și apoi să ne întâlnim, să mai stăm și noi împreună, că de un an numai pe video call stăm”, a povestit tânăra.

„Înainte nu știam să apreciez drumul de la metrou la liceu”

Se pregătește să își serbeze cei 18 ani cu prietenii apropiați, vaccinați. „O să am și câteva persoane nevaccinate, dar am hotărât să cumpăr din banii mei teste rapide, pentru ca eu, din punct de vedere moral, să mă simt bine și pentru ei – să se simtă toată lumea în siguranță”, a explicat Ștefania.

Însă nu acesta este motivul pentru care s-a vaccinat. S-ar fi vaccinat oricum. În urmă cu o lună nici nu îndrăznea să se gândească la a-și serba ziua, a mărturisit Ștefania. 

Este elevă în clasa a XI-a, la o clasă de informatică intensiv. „M-a durut că nu m-am văzut cu prietenii. E altceva când comunici cu profesorii și ai interacțiune umană. Mi-a lipsit asta foarte mult. În primele luni când a fost instalată starea de urgență, anul trecut, aveam momente când mergeam la mama plângând și îi spuneam că înainte nu știam să apreciez drumul ăla pe care îl făceam de la metrou până la liceu și apoi mi-am dat seama cât de mult conta pentru mine drumul acela, pe care înainte nu-l apreciam, pentru că… nu știam să apreciez”, a povestit Ștefania.

„Cel mai bun vaccin este cel din brațul tău”

Tânăra a scris pe Facebook și că cel mai bun vaccin este cel pe care îl ai în brațul tău. A explicat ce a vrut să spună: „Pentru că mi l-am făcut și îl am în mine. Mi l-am dorit și l-am făcut. Mi-aș fi făcut orice vaccin, dar având sub 18 ani, nu puteam să fac decât Pfizer. Contează să te vaccinezi, pentru că un vaccin nu a fost scos degeaba. Aud oameni care spun că a fost dezvoltat mult prea repede, în nici un an. Da, dar vorbim despre o pandemie și toate mințile lumii, atâtea eforturi, toată lumea – toți banii, tot efortul, tot timpul, toată știința s-au concentrat pe asta, nu pe altceva, pentru că de un an numai despre asta vorbim”, a arătat Ștefania.

Tânăra a mărturisit că tânjește după normalitate, după mare, după prieteni, dar nici măcar vaccinul nu o face să lase garda jos, deși crede în eficacitatea lui.

„Eu tot timpul am crezut în știință. Sunt un om care gândește logic și mă uit la fapte, la ceea ce se întâmplă în jurul nostru, nu la ceea ce aud de la surse nebazate. Cred în oamenii de știință, cred în acest virus. Am cunoștințe care au murit de SARS-CoV-2, am cunoștințe care au făcut forme foarte grave și eu cred în acest vaccin, în orice vaccin. Ar fi bine să ne vaccinăm, ca să oprim asta, pentru că eu, de exemplu, am aproape 18 ani, îmi ratez aproape cei mai frumoși ani din viață. Aș vrea și eu să fiu la mare cu prietenii, dar nu pot. Nu am putut nici vara trecută, nu am făcut nimic, și vreau să revenim la o așa-zisă normalitate. Nu știu dacă putem să-i spunem așa (…) Eu m-am vaccinat. Am o relaxare psihică? Da, sigur că am, dar tot mi-e frică. Cred în eficacitatea vaccinului, că de-asta mi l-am făcut, dar trebuie să menținem frica, pentru că frica stârnește precauția, în opinia mea” – a Ștefania Ioana Marinescu, invitată în studioul „Jurnalului de Seară” de la Digi24.

Editor : Luana Pavaluca



Citește mai mult..