Instanțele, obligate să se pronunțe în cel mult 120 de zile de la încheierea dezbaterilor. Motivarea, în aceeași zi cu sentința
[ad_1]
Președintele Klaus Iohannis a promulgat miercuri legea care pune în acord Codul de procedură penală cu decizia Curții Constituționale și care prevede că instanța de judecată trebuie să delibereze, să redacteze și să pronunțe hotărârea în cel mult 120 de zile de la încheierea dezbaterilor. Motivarea deciziei trebuie să fie publicată în ziua pronunțării.
Klaus Iohannis a promulgat modificarea Codului de procedură penală. Cel mult 120 de zile pentru redactarea motivării
Legea prevede un termen inițial de 60 de zile, care în „cazuri temeinic justificate” poate fi prelungit succesiv până la 120 de zile.
„Deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii se fac într-un termen de maximum 60 de zile de la închiderea dezbaterilor. În cazuri temeinic justificate, dacă deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii nu pot avea loc în termenul prevăzut, instanţa poate amâna succesiv pronunţarea, fiecare amânare neputând depăşi 30 de zile. În toate cazurile, deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii nu pot avea loc mai târziu de 120 de zile de la închiderea dezbaterilor”, prevede proiectul adoptat de Parlament.
Prin propunerea legislativă au fost reglementate şi situaţiile în care judecători, membri ai completului, sunt împiedicaţi – de exemplu, prin pensionare – să semneze motivarea hotărârii.
„Dacă vreunul dintre membrii completului de judecată este împiedicat să semneze, hotărârea se semnează în locul acestuia de preşedintele completului. Dacă şi preşedintele completului este împiedicat a semna, hotărârea se semnează de preşedintele instanţei”, menţionează propunerea legislativă.
Citește și CCR: Redactarea motivării ulterior deciziei instanței aduce atingere dreptului la un proces echitabil
Editor : R.K.
[ad_2]
Citește mai mult..