Ce se întâmplă dacă Pământul este lovit de un asteroid

[ad_1]

Spațiul este plin de asteroizi de toate dimensiunile și deși se estimează că riscul ca unul dintre ei să lovească Pământul în viitorul apropiat este aproape inexistent, NASA nu vrea să riște. A imaginat un scenariu în care Pământul ar fi lovit de un astfel de corp ceresc.

În martie, un asteroid a zburat pe lângă Pământ cu o viteză de 124.000 km/oră. Deși se afla la aproximativ 2 milioane de kilometri distanță, asteroidul a fost considerat „aproape” de Pământ, pentru că în marea schemă a întregii galaxii și dincolo de ea, 2 milioane de kilometri nu înseamnă mult.

Săptămâna trecută, la cea de-a 7-a Conferință de Apărare Planetară, a fost pus în aplicare scenariul NASA de impact simulat al asteroizilor. Cu alte cuvinte, savanții au pretins că un asteroid este pe cale să lovească Pământul.

Din moment ce nu există o modalitate de a simula fizic acest lucru, scenariul a fost despre practicarea coordonării între diferite agenții federale americane, agenții spațiale internaționale, instituții științifice, manageri ai unor situații de urgență și alți factori de decizie.

Pe tot parcursul săptămânii, participanții la simulare au fost bombardați cu informații în continuă evoluție despre un asteroid fictiv: cât de repede se mișcă, cât de mare este traiectoria pe care o parcurge prin spațiu, dacă există posibilitatea să lovească Pământul. Participanții au lucrat împreună la luarea deciziilor și au dat feedback pentru pașii următori.

În viața reală, există un acord internațional care prevede că la o șansă de impact de 1 la 100 se declanșează acțiunile de răspuns.

NASA va încerca să devieze un asteroid în această vară

O simulare ceva mai reală, de a devia un asteroid în spațiu, va avea loc în această vară. Sună ca un sequel la filmul „Armageddon”, dar nu e ficțiune: misiunea DART a NASA este programată să se lanseze, în iulie sau mai târziu, cu ajutorul unei rachete Falcon a SpaceX, spre un asteroid numit Didymos.

Scopul este de a lovi cu o rachetă corpul secundar al asteroidului – de mărimea unui teren și jumătate de fotbal – și de a-i schimba viteza orbitei în jurul corpului principal. „

DART va fi primul test pentru apărarea planetară, iar datele culese vor ajuta oamenii de știință să înțeleagă mai bine cum ar putea atenua un potențial impact periculos în viitor”, a declarat Andrea Riley, director de program pentru DART.

Să presupunem că asteroidul de acum o lună ar fi lovit Pământul. Era unul destul de mic, dar la o asemenea viteză, ar fi produs daune grave. Și cum pandemia de Covid-19 ne-a demonstrat, nu e doar inteligent, ci esențial să ne pregătim pentru crize care necesită cooperare la scară globală. Multe dintre problemele și diferențele dintre națiuni ar deveni rapid lipsite de sens dacă ne-am confrunta cu acest tip de amenințare. Având în vedere că gestionarea pandemiei a lăsat mult de dorit în ceea ce privește cooperarea globală, poate avem nevoie de mai multe pregătiri și practici pentru a a ajunge la o formulă corectă.

[ad_2]

Citește mai mult..

SUA va testa o navă spațială nucleară până în 2027

[ad_1]

Statele Unite plănuiesc să testeze un motor de navă spațială alimentat de fisiune nucleară până în 2027, ca parte a efortului NASA pe termen lung de a demonstra metode mai eficiente de propulsare pe viitor a astronauților către Marte, a declarat, marți, șeful agenției spațiale, potrivit Reuters.

NASA va coopera cu agenția SUA pentru cercetare și dezvoltare militară, DARPA, pentru a construi motorul cu propulsie nucleară termică și a-l lansa în spațiu „cel mai devreme în 2027”, a spus administratorul NASA, Bill Nelson, în cadrul unei conferințe de presă în National Harbor, Maryland.

Agenția spațială americană a studiat timp de decenii conceptul de propulsie nucleară termică, care introduce căldura de la un reactor de fisiune nucleară în combustibilul de hidrogen pentru a furniza propulsia despre care se crede că este mult mai eficientă decât cea a motoarelor de rachetă tradiționale, bazate pe reacție chimică.

Oficialii NASA văd propulsia nucleară termică ca fiind crucială pentru trimiterea oamenilor dincolo de Lună și adânc în spațiu. O călătorie spre Marte de pe Pământ folosind această tehnologie ar putea dura aproximativ patru luni, în loc de nouă luni cu un motor convențional, alimentat chimic, spun inginerii.

Aceasta ar reduce substanțial timpul în care astronauții ar fi expuși la radiații venite din adâncul spațiului și ar necesita mai puține provizii, precum alimente și alte transporturi, în timpul unei călătorii spre Marte.

„Dacă avem călătorii mai scurte pentru oameni, vor fi călătorii mai sigure”, a afirmat, marți, adjunctul administratorului NASA și fostul astronaut Pam Melroy.

Demonstrația planificată pentru 2027, parte a programului DARPA de cercetare existent la care NASA se alătură acum, ar putea de asemenea să informeze ambițiile Forței Spațiale a SUA, care plănuiește să lanseze o navă spațială propulsată de un reactor nuclear, ce ar fi capabilă de mutarea altor sateliți ce orbitează lângă Lună, au spus oficialii DARPA și NASA.

DARPA a oferit în 2021 fonduri pentru General Atomics, Lockheed Martin și compania Blue Origin a lui Jeff Bezos pentru a studia planuri de reactoare nucleare și nave spațiale. Până în luna martie, agenția va alege o companie pentru a construi nava spațială nucleară menită să fie folosită în demonstrația din 2027, a precizat managerul programului, Tabitha Dodson, într-un interviu.

Bugetul comun NASA – DARPA pentru acest proiect este de 110 milioane de dolari în anul fiscal 2023 și se așteaptă să fie alimentat cu alte sute de milioane de dolari până în 2027.

Editor : A.C.

[ad_2]

Citește mai mult..

Cum se aude un uriaş vârtej de praf pe Marte. Roverul Perseverance de la NASA a reușit o nouă premieră

[ad_1]

Veşti bune pentru previziunile meteorologice de pe planeta Marte: roverul Perseverance a reuşit să înregistreze sunetul unui uriaş vârtej de praf, o premieră care le va permite oamenilor de ştiinţă să înţeleagă mai bine clima de pe Planeta Roşie, potrivit unui studiu publicat marţi, informează AFP.

Comparabile cu vârtejurile de nisip care se produc în anumite regiuni deşertice de pe Terra, vârtejurile de praf – denumite vortexuri convective – reprezintă un fenomem meteorologic caracteristic lui Marte, o planetă aridă şi cu o atmosferă foarte puţin densă.

Agerpres scrie că ele se formează atunci când există o foarte mare diferenţă de temperatură între scoarţă şi aer, apărând adeseori pe traseele misiunilor de explorare robotizate trimise de oameni pe această planetă. 

Craterul Jezero, unde operează roverul Perseverance din februarie 2021, este afectat adeseori de astfel de fenomene, însă robotul NASA nu reuşise până acum să capteze în mod direct sunetele lor.

Din pură întâmplare, pe 27 septembrie, o trombă de praf având înălţimea de 118 metri a trecut chiar pe deasupra robotului american şi a instrumentului său SuperCam, care este echipat cu un microfon – acelaşi care înregistrase şi prima secvenţă audio captată vreodată pe Marte, imediat după asolizarea roverului american.

Datele recoltate pe Marte ajung pe Terra câteva zile mai târziu. „Când ne-am dat seama că aveam nu doar imaginile camerei, ci şi senzorii meteorologi şi înregistrarea sunetului in situ, ne-am zis că am câştigat marele premiu!”, a declarat Naomi Murdoch, autoarea principală a acestui studiu publicat în Nature Communications.

Putem auzi vântul asociat vârtejului, momentul în care el a sosit, apoi nimic, pentru că ne aflam în ochiul vortexului, apoi din nou când micronul a trecut prin al doilea zidal vârtejului, a explicat aceeaşi specialistă în planetologie la ISAE-Supaero din Toulouse, unde a fost construit microfonul trimis pe Marte.

Furtuni de praf

Mai ales, poate fi auzit sunetul precis făcut de impactul cu firele de nisip, iar acel sunet permite numărarea numărului de particulepentru a putea studia structura prafului marţian şi comportamentul său.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Pe Marte, ciclul prafului la suprafaţă şi în aer joacă un rol foarte important pentru climă, seamănă puţin cu ciclul apei pe Terra”, a subliniat Naomi Murdoch.

Analizarea prafului permite „explorarea interacţiunilor” dintre scoarţă şi acea atmosferă extrem de fină a „Planetei Roşii”, care era însă mult mai densă cu miliarde de ani în urmă şi care permitea prezenţa apei în stare lichidă la suprafaţa planetei, a declarat Sylvestre Maurice, coordonatorul ştiinţific al SuperCam şi participant la acest studiu.

Noile date ar putea explica felul în care praful este ridicat de pe scoarţa marţiană, un proces pe care oamenii de ştiinţă nu îl cunoşteau până acum.

„În anumite regiuni, vârtejurile trec aspirând praful, curăţând panourile solare ale roboţilor. În altele, şi nu ştim de ce, ele trec fără să ridice praful în aer: fiind doar aer care se deplasează”, a detaliat Naomi Murdoch. 

Citește și: Astronauții NASA și cei din Europa se antrenează pentru misiunile pe Lună și Marte pe un vulcan

Aşa s-a întâmplat şi în acest sit în care operează sonda americană InSight, ale cărei panouri solare sunt „acoperite cu praf”, întrucât nu a putut să profite de aceste „aspiratoare naturale”.

Lămurirea acestui mecanism ar putea contribui la modelizarea matematică a vârtejurilor de praf marţiene, pentru ca ele să fie prognozate mai bine. Şi, la o scară mai largă, ar putea fi prognozate astfel marile furtuni de praf care pot să acopere întreaga planetă, precum cea prezentată în filmul „The Martian” (2015), a cărei violenţă este totuşi „nerealistă”, a dezvăluit cercetătoarea franceză.

„Suntem pe cale să rafinăm modelul nostru de meteorologie. Este important pentru întreţinerea vehiculelor şi pentru viitoarele misiuni de explorare cu echipaj uman”, a adăugat Sylvestre Maurice.

Care este legătura cu căutarea unor forme de viaţă extraterestre? 

„S-ar putea crede că studierea climei marţiene de astăzi nu are nicio legătură cu căutarea urmelor lăsate de forme de viaţă acum câteva miliarde de ani. Însă este vorba despre un întreg, pentru că istoria lui Marte este cea a unei schimbări climatice extreme, care a făcut-o să treacă de la o planetă umedă şi caldă (deci propice pentru apariţia vieţii – n. red.) la o planetă complet aridă şi rece”, a concluzionat acelaşi astrofizician.

Citește și: Un asteroid a provocat un mega-tsunami de 250 de metri pe Marte, cred oamenii de știință

Editor : Marco Badea

[ad_2]

Citește mai mult..

Capsula Orion a NASA se întoarce pe Terra, după călătoria în jurul Lunii. Imagini în direct transmise de NASA

[ad_1]

Capsula Orion a NASA urmează să amerizeze duminică în Oceanul Pacific, ultima etapă a misiunii Artemis 1, după ce a survolat la mică distanţă Luna. Misiunea are miză uriaşă pentru agenţia spaţială americană, care vrea să trimită din nou echipaje umane pe Lună. Reintrarea în atmosferă și amerizarea, transmise în direct de NASA, pot fi urmărite live aici.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Scutul termic al capsulei Orion – cel mai mare construit vreodată – va trebui să suporte la reintrarea în atmosfera Pământului, cu o viteză de peste 40.000 de km/h, o temperatură apropiată de jumătatea celei care există la suprafaţa Soarelui (2.800 de grade Celsius).

Amerizarea este programată sa aibă loc în largul insulei mexicane Guadalupe la ora 17:39 GMT (19:39 ora României), potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Succesul misiunii, care va dura în total puţin peste 25 de zile, este crucial pentru NASA, care a investit zeci de miliarde de dolari în programul american de întoarcere pe Lună, Artemis, care are drept scop pregătirea unei viitoare călătorii spre Marte.

Primul zbor de testare al acestui vehicul nou – de data aceasta fără astronauţi la bord – a fost până în prezent un real succes, însă abia în ultimele minute ale misiunii va fi îndeplinit principalul obiectiv al acesteia: testarea scutului termic al capsulei.

O navă a Marinei SUA, USS Portland, a fost pre-poziţionată pentru operaţiunile de recuperare a capsulei. De asemenea, vor fi desfăşurate elicoptere şi bărci pneumatice.

Nava spaţială va fi mai întâi încetinită de atmosfera Pământului, apoi de o serie de nu mai puţin de 11 paraşute, până când va ajunge la o viteză de circa 30 km/h la momentul lovirii apei. După amerizare, aceasta va fi lăsată în apă timp de două ore, mult mai mult decât dacă ar fi fost astronauţi la bord, pentru a colecta date.

„Vom vedea cum căldura este absorbită de capsulă şi cum afectează aceasta temperatura din interior”, a detaliat Jim Geffre, responsabil pentru Orion în cadrul NASA.

Ulterior, scafandri vor ataşa cabluri de capsulă pentru a o remorca în interiorul navei, al cărei spate va fi parţial scufundat. Apa va fi apoi pompată, permiţând depunerea lentă a capsulei pe un suport prevăzut special în acest scop.

Operaţiunile sunt de aşteptat să dureze între patru şi şase ore de la momentul amerizării. Nava va lua apoi drumul spre San Diego, pe coasta de vest a SUA, unde capsula va fi debarcată câteva zile mai târziu.

Orion a doborât recordul de distanţă pentru o capsulă locuibilă, aventurându-se la peste 432.000 km de planeta noastră – mai departe decât au făcut-o vehiculele utilizate în cadrul misiunilor Apollo.

Orion nu a transportat de această dată niciun astronaut, scopul misiunii Artemis 1 fiind acela de a verifica siguranţa capsulei şi capacitatea ei de a transporta pe viitor echipaje umane.

Editor : Bogdan Pacurar

[ad_2]

Citește mai mult..

Cum arată Pământul în alb-negru de pe navă spațială Orion a misiunii Artemis I

[ad_1]

În a doua zi a misiunii Artemis I, nava spațială Orion și-a folosit camera de navigație optică pentru a face fotografii alb-negru ale planetei Pământ, transmite NASA.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Nava Orion urmează să intre în sfera de influență a Lunii. Intrarea lui Orion în sfera de influență lunară va face din Lună, în loc de Pământ, principala forță gravitațională care acționează asupra navei spațiale. 

Controlorii de zbor vor efectua o ardere de zbor la ieșire pentru a valorifica forța gravitației Lunii, a accelera nava spațială și a o direcționa către o orbită îndepărtată dincolo de Lună. 

În timpul zborului cu propulsie externă, Orion se va apropia la aproximativ 80 de mile de suprafața lunară.

Primul zbor al misiunii către Lună nu are echipaj uman, rolul său fiind de a testa noile echipamentele. La bord se află doar manechine cu senzori, cu ajutorul cărora se vor studia efectele radiațiilor cosmice asupra unui viitor echipaj uman. 

O misiune cu oameni la bord va avea loc, cel mai devreme, în 2025, spune NASA. 

Editor : M.D.B.

[ad_2]

Citește mai mult..

Astronauții NASA și cei din Europa se antrenează pentru misiunile pe Lună și Marte pe un vulcan

[ad_1]

Astronauţii de la Agenţia Spaţială Europeană (ESA) şi de la NASA se pregătesc pentru viitoarele misiuni din spaţiul îndepărtat antrenându-se pe un vulcan din Insulele Canare, informează vineri AFP.

Stând în genunchi pe marginea unui crater adânc, Alexander Gerst prelevează un eşantion de rocă vulcanică cu ajutorul unei dălţi, apoi plasează materialul, cu mare grijă, într-o pungă de plastic. „Ai impresia că te afli pe suprafaţa Lunii”, a declarat el.

Acest astronaut german, în vârstă de 46 de ani şi membru al Agenţiei Spaţiale Europene (ESA), se află însă pe Terra. Mai exact, în parcul natural Los Volcanes, din Lanzarote, una dintre insulele ce compun Arhipelagul Canare, care aparţine Spaniei şi se află în largul coastelor nord-vestice ale Africii.

Astronauţii de la Agenţia Spaţială Europeană (ESA) şi de la NASA se pregătesc pentru viitoarele misiuni din spaţiul îndepărtat antrenându-se pe un vulcan din Insulele Canare

Prezentând câmpuri de lavă înnegrite, cratere şi scurgeri vulcanice, geologia din Lanzarote seamănă în mod straniu atât de mult cu cea de pe Lună şi Marte, încât ESA şi NASA îşi trimit de mai mulţi ani astronauţii pe această insulă spaniolă pentru a participa la programe de antrenament.

„Acest loc are tipuri de lavă foarte, foarte asemănătoare cu cele care se găsesc pe Lună”, a declarat Alexander Gerst, care vede în insula spaniolă „un teren de antrenament unic”.

Alexander Gerst, care a efectuat deja două misiuni la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), face parte dintre cei 12 astronauţi care au participat la cursul de pregătire Pangeea, organizat de 10 ani de ESA pe insula Lanzarote.

Denumit după Pangeea, supercontinentul care a existat pe Terra înainte de separarea continentelor actuale, programul doreşte să le ofere astronauţilor, inginerilor spaţiali şi geologilor competenţele necesare care să le permită să îşi ducă la bun sfârşit expediţiile pe alte planete, transmite Agerpres.

Stagiarii învaţă să identifice eşantioane de roci, să le colecteze, să efectueze analize ADN in situ asupra unor microorganisme şi să comunice rezultatele către centrul de control al misiunii.

Exerciţiu la scală reală

„Aici, ei se află în situaţia care le permite să se obişnuiască să exploreze terenul, ceea ce vor trebui să facă pe Lună”, a explicat directorul tehnic al cursului, italianul Francesco Sauro.

Este un exerciţiu la scală reală, considerat indispensabil pentru a-i pregăti pe astronauţi să lucreze singuri în medii îndepărtate de Terra. „Dacă întâmpinăm o problemă, trebuie să o rezolvăm singuri”, a explicat Alexander Gerst.

Acest specialist în geofizică a urmat cursul de pregătire Pangeea cu Stephanie Wilson, una dintre astronautele cele mai experimentate de la NASA. Amândoi sunt candidaţi potenţiali pentru următoarele misiuni cu echipaj uman pe care NASA le va trimite pe Lună.

Denumit Artemis, acest ambiţios program spaţial are obiectivul de a-i readuce pe oameni pe Lună în 2025, pentru prima dată după anul 1972. Anumiţi experţi consideră că termenul menţionat nu este realist, ţinând cont de constrângerile bugetare cu care se confruntă NASA.

În total, 12 astronauţi au păşit pe Lună în cadrul a şase misiuni din programul Apollo, care au avut loc între 1969 şi 1972. Revenirea oamenilor pe satelitul natural al Pământului este considerată o etapă de trecere obligatorie înaintea unei posibile călătorii spre Marte.

„Poţi să vezi foarte departe”

Pentru ESA şi NASA, peisajul din Lanzarote, alcătuit din movile de lavă contorsionate, oferă şi posibilitatea de a testa „Roverele Marţiene”, vehicule telecomandate construite pentru a se deplasa pe suprafaţa „Planetei Roşii”.

Geografia unică a insulei Lanzarote este rezultatul unei erupţii vulcanice din 1730 şi care a durat şase ani. Considerată una dintre cele mai mari catastrofe vulcanice din istorie, erupţia a devastat peste 200 de kilometri pătraţi de teren, aproximativ un sfert din suprafaţa insulei, unde trăiesc în zilele noastre 156.000 de locuitori.

Deşi pe Terra există şi alte regiuni vulcanice, precum Hawaii, care ar putea fi utilizate pentru misiuni de antrenament, Lanzarote are avantajul de a deţine puţină vegetaţie din cauza climei sale deşertice.

„Există multe tipuri de roci vulcanice în Lanzarote. Ele sunt vizibile cu ochiul liber, nu există copaci”, a explicat Loredana Bessone, coordonatoarea italiană a proiectului Pangeea. „Poţi să vezi foarte departe, ca şi cum ai fi pe Lună”, a adăugat ea.

Insulele Canare contribuie la explorarea spaţială şi într-o altă manieră: ele găzduiesc unul dintre cele mai mari telescoape optice din lume, Great Canary Telescope (GTC).

Instalat în vârful insulei La Palma, aleasă datorită cerului său lipsit de nori şi unei poluări luminoase relativ scăzute, acest telescop uriaş este capabil să repereze unele dintre obiectele cereşti cele mai mici şi mai îndepărtate din Univers.

Editor : A.C.

[ad_2]

Citește mai mult..