O româncă face senzație în celebrul WNBA. Fosta elevă a lui Kobe Bryant este cea mai tânără jucătoare care reușește un triple-double
[ad_1]
O tânără de origine română face senzație în celebrul WNBA, liga profesionistă de baschet din Statele Unite rezervată fetelor. Se numește Sabrina Ionescu și a devenit de curând cea mai tânără jucătoare din istoria competiției care reușește un triple-double: termen din baschet care desemnează cel puțin 10 pase decisive, 10 recuperări și tot atâtea puncte reușite într-un singur meci.
Numele Sabrinei Ionescu a fost pe buzele tuturor în seara în care românca a reușit un triple-double în meciul echipei sale, New York Liberty.
-Sabrina Ionescu, primul trible-double din istoria echipei New York Liberty! A încheiat meciul cu 26 de puncte, 12 pase decisive și 10 recuperări!
Performanța tinerei de 23 de ani a făcut din ea prima baschetbalistă din istoria echipei care reușește acest lucru. Și asta nu e tot, pentru că Sabrina a atins această bornă foarte devreme, la al șaselea meci în liga profesionistă.
Sabrina Ionescu: Sunt entuziasmată, dar mă bucur mai mult pentru că am câștigat meciul. Nu e vorba doar de mine, ci de cum a jucat întreaga echipă.
Sabrina Ionescu nu e deloc străină de recorduri. În campionatul universitar a bifat statistici impresionante: a fost prima baschetbalistă care a cumulat 2.000 de puncte, 1.000 de recuperări şi 1.000 de pase decisive și a deținut recordul de 26 de triple-double. Asta în contextul în care cea mai apropiată concurentă a reuşit mai puțin de jumătate.
Sabrina Ionescu: Nu contează nivelul la care joc, împotriva cui joc, până la urmă este vorba doar de mine și fac tot posibilul să fiu cea mai bună.
Eforturi care par să fi dat roade, pentru că Sabrina este considerată de mulți steaua în devenire a baschetului feminin de peste ocean. Fosta elevă a lui Kobe Bryant s-a născut în California, după ce tatăl său a părăsit România în timpul revoluţiei din 1989. Soția i s-a alăturat în 1995, iar Sabrina a venit pe lume doi ani mai târziu.
Editor : A.P.
[ad_2]
Citește mai mult..