Ultrașii au revenit pe stadionul din Ghencea pentru meciul CSA Steaua

[ad_1]

Strigătele suporterilor, cu precădere ale fanilor denumiți „ultrași”, au răsunat din nou, sâmbătă, în cartierul Ghencea. 200 de bilete au fost puse în vânzare pentru meciul CSA Steaua – CS Afumați, care este practic barajul pentru promovarea în Liga 2. Este primul meci la care suporterii au acces pe stadionul din Ghencea, după foarte mult timp, iar pentru această partidă test cu spectatori s-au luat măsuri speciale, pentru că încă suntem în pandemie. Mulți dintre suporteri s-au vaccinat și au putut intra fără probleme.

Biletele s-au pus în vânzare la poarta complexulului sportiv din Ghencea la ora 10:00, iar în două ore s-au epuizat toate cele 200 disponibile. Meciul dintre CSA Steaua și CS Afumați nu va avea loc însă pe noul stadion, construit pentru Campionatul European, ci pe un alt teren din complexul sportiv. Dar după un an de pauză, nici nu mai contează.

„Așteptăm de mult, așteptăm de mult să mergem din nou la meciuri, la Steaua. Că n-au mai jucat de mult, mai ales că acum este și ocazia că promovează în Liga a II-a. Cred că o să fie o atmosferă foarte plăcută, mai ales că toți așteptăm de mult să intrăm pe stadion. (Reporter: Cu adeverința de vaccinare ați venit?) Da, bineînțeles”, spune un bărbat care este însoțit de un băiețel.

Ca să cumpere bilet, suporterii Steaua au arătat că au terminat schema de vaccinare împotriva COVID-19 de cel puțin 10 zile. Cei neimunizați au putut veni cu un test PCR făcut cu cel mult 72 de ore înainte sau cu un test rapid, nu mai vechi de 24 de ore. Nu au fost acceptate alte variante. A descoperit pe pielea lui un fan al Stelei, care nu a fost primit în tribune.

„Am făcut și vaccin, acum două-trei zile, am făcut și test rapid. L-am luat de la farmacie, aia e problema. Faza e că nu l-am făcut în clinică, nu am făcut testul rapid în clinică și din cauza asta. Chiar dacă am avut bon la el, tot nu m-a lăsat. Dacă e, mă duc pe terenul de rugby, stau cu galeria, cu peluza sud” – a declarat tânărul.

În tribune, fiecare suporter trebuie să aibă trei locuri libere în jur. Acestea sunt condițiile cerute de guvern la aceste meciuri de probă. De modul cum vor merge acestea va depinde strategia de reluare a partidelor de fotbal cu prezența publicului.

Pe lângă această partidă disputată pe stadionul Ghencea,  sâmbătă seară va avea loc, cu spectatori, și finala Cupei României între Universitatea Craiova și Astra Giurgiu, partidă la care organizatorii se așteaptă să vină 3.000 de fani.

Editor : Luana Pavaluca

[ad_2]

Citește mai mult..