Universitatea Craiova a câștigat Cupa României 2021. Astra Giurgiu a pierdut în prelungiri

[ad_1]

Cupa României la fotbal a fost câștigată sâmbătă seara de Universitatea Craiova, care a învins echipa Astra Giurgiu, scor final 3-2, după două reprize de prelungiri, într-un meci desfășurat cu spectatori în tribune, pe Stadionul Ilie Oană, din Ploiești.

După 90 de minute, scorul a fost egal, 1-1.

Craiovenii ai deschis scorul în minutul 14, prin Andrei Ivan, care a primit o pasă în adâncime de la Nistor și l-a executat pe Popa cu o scăriță de efect. Giurgiuvenii au egalat după numai 3 minute, prin Găman, acesta transformând perfect un penalty.

Până la finalul primelor 90 de minute, ambele echipe și-au creat ocazii importante de poartă, nefructificate însă.

S-a trecut la două reprize de prelungiri, iar Astra a furnizat surpriza în minutul 94, francezul Boe Kane marcând golul de 2-1, profitând de o respingere în față a lui Pigliacelli. Oltenii au reacționat imediat, Dan Nistor marcând un gol superb cu un șut de la 25 de metri, scrie Mediafax.

Cu 7 minute înainte de final, Screciu a marcat golul victoriei, după o centrare a lui Nistor, profitând și de o ieșire greșită a portarului Popa.

Astra Giurgiu, care a retrogradat sezonul acesta în Liga a 2-a, a pierdut a 3-a finală de Cupa României pe Stadionul „Ilie Oană”.

Editor : Luana Pavaluca

[ad_2]

Citește mai mult..