Doar suporterii vaccinați vor putea intra la meciurile Cupei Mondiale Qatar 2022
[ad_1]
Qatar a avertizat că doar suporterii vaccinaţi contra COVID-19 vor putea intra anul viitor în tribune la meciurile Cupei Mondiale 2022 şi poartă negocieri pentru a achiziţiona un milion de doze pentru a asigura imunizarea la scară largă a celor care intră în ţară, a anunţat premierul Şeic Khalid bin Khalifa bin Abdulaziz Al Thani, citat de Reuters.
Statul din Golful Persic va găzdui turneul final al CM 2022 în luna noiembrie şi FIFA se aşteaptă ca meciurile să se desfăşoare cu tribunele pline.
Premierul Qatarului a declarat în presa locală că majoritatea ţărilor îşi vor vaccina cetăţenii până în toamna anului viitor, dar Qatar va lua măsuri suplimentare pentru asigurarea unui eveniment de succes.
”Negociem în prezent cu o companie care să ne furnizeze un milion de doze de vaccin pentru a imuniza şi vaccina pe cei ce vin în Qatar”, a declarat Şeicul Khalid bin Khalifa pentru agenţia naţională QNA, fără a preciza despre ce firmă este vorba.
În prezent, cetăţenii şi rezidenţii din Qatar au fost imunizaţi cu vaccinuri Pfizer şi Moderna, rata de vaccinare ajungând la 50,8% din populaţie, transmite Agerpres.
Cupa Arabiei 2021, găzduită de Doha în decembrie, va reflecta capacitatea Qatarului de a găzdui evenimente majore, a adăugat Şeicul Khalid bin Khalifa.
Pentru Cupa Mondială 2022, se mai lucrează la trei stadioane, inclusiv Lusail, care este finalizat în proporţie de 90% şi va găzdui finala competiţiei.
Editor : A.C.
[ad_2]
Citește mai mult..