Valeriu Gheorghiță a anunțat când va ajunge România la peste 1.500 de cazuri de COVID pe zi

[ad_1]

Medicul Valeriu Gheorghiță a precizat faptul că numărul cazurilor de coronavirus a început să crească în ultimele două săptămâni, mai ales în rândul tinerilor.


In articol:


Cu toate că este o creștere lentă, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, avertizează că numărul cazurilor zilnice ar putea depăși 1.500

la jumătatea lunii septembrie, dacă nu se vor vaccina mai mulți oameni.

„În ultimele două săptămâni se constată o ușoară creștere a mediei cazurilor pe fiecare săptămână. Practic dacă ne uităm în ultimele două săptămâni, pe grupe de vârstă, constatăm că sub 40 de ani există o creștere importantă, chiar de circa 120%, a numărului de cazuri. Există categoric un trend ascendent la nivel național, chiar dacă în valoare absolută e vorba de un număr mic de cazuri”, a spus Gheorghiță.

Citeste si: China refuză planul OMS de a studia originea Covid-19

„Pe lângă această creștere lentă, pe care am observat-o și la celelalte valuri, la un moment dat urmează o creștere exponențială. În perioada următoare observăm o creștere progresivă, lentă, a numărului de cazuri, însă această predicție ne arată că e posibil, la jumătatea lunii septembrie, să ajungem la un număr mult mai mare de cazuri.

Mai ales că nu avem încă un prag de imunitate colectivă atins la nivel național”, a adăugat el.

”Avem în continuare populație vulnerabilă nevaccinată”

Medicul Valeriu Gheorghiță a ținut să sublinieze faptul că există în continuare foarte multe persoane vulnerabile care încă nu s-au imunizat împotriva coronavirusului.

„Sunt județe, inclusiv Municipiul București, unde rata de imunizare colectivă este peste 60%.

Cu toate acestea, avem în continuare populație vulnerabilă nevaccinată, ceea ce ne expune unui risc crescut de îmbolnăviri și de a dezvolta forme severe și de decese”, a mai spus medicul.

În luna septembrie, România va avea 1.500 de cazuri COVID-19

Întrebat la câte cazuri zilnice am putea ajunge la jumătatea lunii septembrie, Gheorghiță a răspuns: „Se estimează chiar peste 1.500 de cazuri raportate în fiecare zi, însă acest lucru depinde foarte mult de numărul de persoane care vor fi imunizate până la acel moment.

Și aici, când vorbim de imunizare, ne referim la vaccinare”.

„Avem încă suficient timp ca până la acel moment să creștem numărul de persoane vaccinate, să recuperăm din acest deficit, însă toate aceste lucruri țin de noi. Ține de fiecare, așa cum își estimează riscul de îmbolnăvire, însă în ceea ce privește vaccinarea COVID-19, trebuie să luăm în calcul nu doar protejarea sănătății noastre, ci și a celor din jurul nostru”, a mai spus Gheorghiță.

Citeste si: Valeriu Gheorghiţă: „Scăderea anticorpilor este un fenomen natural pe care îl întâlnim după orice tip de vaccin..”

Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță a declarat că este posibil ”ca numărul de cazuri să fie mai mic, e posibil să fie mai mare, în funcție de ceea ce facem în perioada următoare. Dacă ne vom vaccina în număr mai mare, consecințele din punct de vedere al impactului pandemiei vor fi mult mai mici”.

El a adăugat că cel mai mare risc de îmbolnăvire, mai ales cu varianta Delta, mai contagioasă, îl au oamenii care nu sunt vaccinați. În alte țări, numărul de infectări a crescut mai ales la grupa de vârstă 15-24 de ani, acolo unde procentul celor vaccinați este mai mic, iar interacțiunea dintre tineri e mai frecventă și măsurile de prevenție sunt mai puțin respectate.

Riscul de infectare cu COVID-19 în aer liber este mai mic

Totodată, Valeriu Gheorghiță a precizat că riscul de infectare este mai mic în aer liber, dar, având în vedere că vor avea loc festivaluri, medicul face apel la participanți să respecte măsurile impuse de organizatori.

 

[ad_2]

Citește mai mult..