O japoneză a devenit campioană olimpică la 13 ani. A fost la 63 de zile distanță de a bate recordul neatins de aproape un secol

[ad_1]

Japoneza Momiji Nishiya, în vârstă de 13 ani, a devenit prima campioană olimpică din istoria skateboard-ului, sport adiţional la JO de 2020, în proba stradală feminină, luni la Tokyo, cu 15,26 puncte.

Medalia de argint a revenit braziliencei Rayssa Leal, tot de 13 ani, cu 14,64 puncte, în timp ce bronzul a intrat în posesia unei alte reprezentante a Japoniei, Funa Nakayama (16 ani), cu 14,49 puncte.

Clasament final:

1. Momiji Nishiya (Japonia) 15,26 puncte
2. Rayssa Leal (Brazilia) 14,64
3. Funa Nakayama (Japonia) 14,49
4. Alexis Sablone (SUA) 13,57
5. Roos Zwetsloot (Olanda) 11,26
6. Zeng Wenhui (China) 9,66
7. Margielyn Arda Didal (Filipine) 7,52
8. Aori Nishimura (Japonia) 6,92

Momiji Nishiya, la 63 zile distanță să doboare recordul de la Jocurile Olimpice

Nishiya, medaliată cu argint la Campionatele Mondiale 2021 şi care va împlini 14 ani pe 30 august, nu este însă cea mai tânără campioană din istoria Jocurilor Olimpice. Recordul de precocitate este deţinut din 1936 de americanca Marjorie Gestring, medaliată la sărituri în apă la vârsta de 13 ani şi 267 zile, informează Agerpres.

Japoneza Nishiya a fost la doar 63 de zile distanță de a bate recordul neatins de aproape un secol.

Editor : Liviu Cojan

[ad_2]

Citește mai mult..