SUA se declară extrem de îngrijorate de „atrocitățile” comise de talibani în Afganistan: Riscă să devină un stat paria

[ad_1]

Afganistanul va deveni un „stat paria” dacă talibanii vor prelua puterea prin forţă şi vor comite „atrocităţi împotriva propriului lor popor”, a avertizat miercuri secretarul de stat american Antony Blinken, reiterând apelul pentru continuarea negocierilor de pace, potrivit Reuters.

Potrivit secretarului de stat, Statele Unite sunt extrem de îngrijorate de informațiile potrivit cărora insurgenţii au comis atrocităţi în cursul ofensivei lor generalizate în regiuni asupra cărora au preluat controlul.

Cucerirea-fulger de către talibani a unor vaste porţiuni ale Afganistanului în mai puţin de trei luni îngrijorează atât India, cât şi alţi vecini ai acestei ţări devastate de război, în contextul în care retragerea forţelor internaţionale aproape s-a încheiat.

„Talibanii spun că vor recunoaşterea internaţională şi susţinerea internaţională a Afganistanului. Ei probabil că vor ca liderii lor să poată călători liber în întreaga lume, o ridicare a sancţiunilor şi altele. Dar să preia puterea prin forţă şi să încalce drepturile poporului lor nu este calea bună către acest scop”, a afirmat Blinken într-o conferinţă de presă comună cu omologul său indian Narendra Modi.

Citește și: Analiză BBC: Cum au reușit talibanii să ocupe jumătate din Afganistan. Aceștia controlează puncte de frontieră și percep taxe

„Afganistanul riscă să devină un stat paria”

Afganistanul riscă să devină astfel „un stat paria” dacă insurgenții talibani preiau puterea prin forță după retragerea trupelor internaționale, a continuat oficialul american.

„Un Afganistan care nu respectă drepturile propriilor cetăţeni, un Afganistan care comite atrocităţi împotriva propriului popor ar deveni un stat paria”, a avertizat Blinken.

„Statele Unite menţin angajamentele în Afganistan, prin susţinerea Administraţiei de la Kabul prin diverse forme de asistenţă, inclusiv prin sprijinirea serviciilor de securitate, dar şi prin acţiuni diplomatice pentru a ne asigura că aducem părţile spre poziţii comune, pentru a soluţiona conflictul pe cale paşnică”, a explicat secretarul de Stat american.

În ultimele două luni, talibanii au ocupat mai mult teritoriu în Afganistan decât în toată perioada de când au fost îndepărtați de la putere în 2001. Aceștia au fost încurajați de retragerea trupelor americane din ultimele săptămâni, ocupând astfel mai multe districte aflate sub controlul Guvernului, se arată într-o analiză BBC.

Editor : I.C

[ad_2]

Citește mai mult..