Simona Halep revine pe teren în săptămâna în care iese din top 10 WTA


Simona Halep, fost lider mondial, va ieși din top 10 WTA, după şapte ani, şase luni şi 12 zile. Pe locul al 8-lea în clasamentul all-time al longevității în top 10, sportiva din România va ajunge pe pozitia a 13-a chiar în săptămâna în care revine pe teren, după o pauză de trei luni. Simona Halep s-a înscris la Rogers Cup 2021, competiţie ce va fi găzduită de Montreal și care va fi transmisă în direct la Digi Sport.

„Pot să spun că va fi un obiectiv să revin în top 10, să mă lupt cu cele mai bune jucătoare din lume. Nu va fi uşor. Mă aştept la nişte înfrângeri dureroase. Cele 3 luni în afara turneelor contează mult”, a declarat Simona Halep, luni, la Cluj, unde a venit să urmărească Winners Open, singurul turneu de categorie WTA din România.

Calendarul Simonei Halep mai include o oprire la turneul de la Cincinnati, după care va evolua în ultimul Grand Slam al sezonului, la US Open.

„Am plăcere, am dorinţa de a reveni la nivelul cel mai înalt. Rămâne de văzut ce pot să fac. Să fiu sănătoasă, să fiu aptă să joc toate cele trei turnee şi să câştig câteva meciuri dacă se poate”, este ceea ce-și propune Simona Halep.

Turneul de la Montreal începe la 9 august și va fi transmis în direct de canalele DigiSport.

În urmă cu trei ani, în 2018, Simona Halep câștiga acest turneu, anul următor, în 2019, câștigătoarea fiind Bianca Andreescu, după ce Simona Halep abandonase în sferturi. Competiția nu a avut loc în 2020, din cauza pandemiei.

Simona Halep a lipsit trei luni din circuitul WTA din cauza unei accidentări suferite la Masters-ul de la Roma, care a determinat-o să se retragă atât de la Grand Slam-urile de la Roland Garros și Wimbledon, dar și de la Jocurile Olimpice.

Cum va arăta top 15 WTA de luni, 9 august

La 27 ianuarie 2014, Simona Halep intra în top 10 al clasamentului tenisului mondial feminin, unde a reușit să se mențină timp de 373 de săptămâni consecutive. Performanța ei reprezintă a opta cea mai lungă serie de săptămâni neîntrerupte în top 10 de la înființarea clasamentului WTA , în noiembrie 1975.

În octombrie 2017, la Beijing, Simona Halep devenea nr. 1 mondial, după ce o învingea în semifinale pe Jelena Ostapenko. A deținut această poziție de două ori între 2017 și 2019, fiind în total timp de 64 de săptămâni în fruntea tenisului mondial.

Simona Halep devenea nr. 1 mondial în 7 octombrie 2017, la Beijing, după ce s-a calificat în finala China Open Foto: Profimedia

Aflată acum pe locul 9 în clasamentul mondial, Simona Halep va fi depășită de luni, 9 august, de Barbora Krejcikova, Belinda Bencic și Petra Kvitova.

Liderul mondial, Ashleigh Barty, eliminată surprinzător în primul meci de la Jocurile Olimpice de spaniola Sara Sorribes Tormo, se bucură de o poziție consolidată în clasamentul mondial, unde este greu de ajuns, având un avans de peste 2.400 de puncte în fața următoarei clasate, japoneza Naomi Osaka, și ea eliminată încă din faza optimilor la JO 2020 de cea care a luat în final medalia de argint, cehoaica Marketa Vondrousova.

Astfel, primele trei locuri în clasamentul WTA par să fie o afacere clasată, însă punctajele următoarelor clasate în top 10 sunt destul de apropiate. 

1. Ashleigh Barty (9.635 de puncte) – Australia
2. Naomi Osaka (7.146) – Japonia
3. Aryna Sabalenka (6.845) – Belarus
4. Sofia Kenin (5.345) – SUA
5. Elina Svitolina (5.035) – Ucraina
6. Karolina Pliskova (4.850) – Cehia
7. Iga Swiatek (4.550) – Polonia
8. Bianca Andreescu (4.431) – Canada
9. Garbine Muguruza (4.165) – Spania
10. Barbora Krejcikova (4.113) – Cehia
11. Belinda Bencic (4.035) – Elveția
12 Petra Kvitova (3.985) – Cehia
13. Simona Halep (3.925) – România
14. Jennifer Brady (3.770) – SUA
15. Victoria Azarenka (3.766) – Belarus

Editor : Luana Pavaluca



Citește mai mult..