Taiwanul se teme că va avea soarta Afganistanului: „China visează să facă ce au făcut talibanii”
[ad_1]
Ministrul de Externe al Taiwanului a acuzat China, sâmbătă, că vrea să „îi copieze pe talibani” și să preia controlul insulei prin forță, relatează Reuters. El a mai spus că Taiwanul „nu își dorește nici comunism, nici crime împotriva umanității”.
Căderea fulgerătoare a guvernului afgan în fața ofensivei talibanilor a produs dezbateri aprinse în Taiwan cu privire la posibilitatea ca țara să aibă aceeași soartă, dacă China decide să invadeze. Presa de stat din China, în schimb, a încercat să acrediteze ideea că Taiwanul nu poate să aibă încredere în SUA, după căderea Kabulului.
Într-o postare pe Twitter, în răspuns la un apel al SUA către China de a nu mai face presiuni la adresa Taiwanului, ministul de externe taiwanez Joseph Wu, și-a exprimat mulțumirea față de SUA pentru „susținerea intereselor” țării sale.
„Interesele noastre sunt legate de democrație și libertate, nu de comunism, autoritarism și crime împotriva umanității”, a spus el.
„China visează să facă același lucru pe care l-au făcut talibanii, dar vreau să fiu foarte clar – avem și voința și capacitatea de a ne apăra”, a adăugat Wu.
China (n. red. – Republica Populară Chineză) consideră că Taiwanul (n. red. – oficial, Republica China) face parte din teritoriul său și sub politica sa „O singură China” refuză să aibă relații diplomatice cu orice țară care recunoaște guvernul taiwanez ca țară distinctă sau ca guvern legitim al Chinei.
Situația complicată din Taiwan este moștenirea Războiul Civil Chinez (1927-1949), încheiat după Al Doilea Război Mondial cu victoria comuniștilor în China continentală și refugierea Partidului Naționalist Chinez, Kuomintang, pe insula Taiwan.
Republica China, fondată după abolirea monarhiei și prăbușirea dinastiei Qing după Revoluția Xinhai din 1911, și-a continuat existența în Taiwan și, o lungă vreme, până la începutul anilor ’70, a fost recunoscută ca guvern legitim al întregii Chine de majoritatea comunității internaționale.
Editor : Adrian Dumitru
[ad_2]
Citește mai mult..