„Dacă mă întorc în Afganistan, mă vor ucide la aeroport”. Dramele refugiaților afgani și primirea ostilă de care au parte în Turcia
[ad_1]
În Afganistan, preluarea rapidă a puterii de către talibanii a suprins pe toată lumea. Mulți afgani sunt disperați să plece, iar unii speră să ajungă în Europa. De aproape două săptămâni, valuri oameni disperați încearcă să ajungă la aeroportul din Kabul. În afara gardului se petrec scene haotice, cu talibanii care îi împiedică pe afgani să intre în aeroportul păzit de trupele occidentale. Însă cei mai mulți au părăsit țara pe cale terestră.
Regiunea muntoasă de la frontiera dintre Iran și Turcia este o poartă de intrare în Europa, iar pe aici afganii ajung în orașul Van din Turcia. Și deși granița este păzită, zidurile și sârma ghimpată nu opresc pe toată lumea. Urmăriți un reportaj marca „Focus Europa”, un proiect Digi24 şi Deutsche Welle. Emisiunea e difuzată vinerea la ora 23:30 și în reluare sâmbăta de la ora 19:30.
Acest bărbat a scăpat la timp. Chiar înainte ca talibanii să-i cucerească orașul natal, Kandahar, a fugit în Turcia prin Iran. Contrabandiștii i-au luat toți banii pe care îi mai avea şi acum trăiește pe străzi, nu departe de graniță. De atunci nu mai știe nimic de familia sa din Afganistan.
„Lucram la aeroport. De aceea m-am refugiat aici. Mi-era teamă că talibanii mă vor ucide”, povestește bărbatul, printre lacrimi.
Suntem în apropierea orașului Van, din estul Turciei, la granița cu Iranul. Aici, guvernul a construit un zid lung – în principal pentru a-i ține la distanță pe refugiați. Dar de când talibanii avansează din oraș în oraș, în medie 1.500 de afgani au trecut peste graniță în fiecare zi. Acum, după ce talibanii au preluat controlul, guvernul turc se teme că numărul refugiaţilor va creşte necontrolat. Un filmuleț înregistrat cu telefonul mobil arată cât de mulți refugiați au trecut din Iran în Turcia, în doar câteva zile.
Erdogan: Turcia nu are nicio datorie să fie adăpostul Europei pentru refugiați
Și președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, este alarmat. „Turcia nu are nicio datorie și nicio responsabilitate să fie adăpostul Europei pentru refugiați. Ne vom ține frontierele închise și îi vom trimite pe migranții ilegali înapoi în țările lor de origine. De acolo, ei pot decide încotro să meargă”, a declarat el.
Dar mulți afgani sunt blocați în orașul de frontieră turcesc. În bucătăria unui bar întâlnim o femeie care atunci când talibanii au atacat, a fugit din provincia Kunduz împreună cu unul dintre fiii săi. Ca văduvă de ofițer al armatei afgane, ea se teme pentru viața sa. Evadarea peste granița turcă a fost dramatică.
„Piciorul mi-a fost prins în sârma ghimpată. Uite, aici. Și polițiștii m-au bătut de mai multe ori”, povestește ea.
Are un salariu zilnic echivalent cu trei euro, insuficient pentru a supravieţui ea şi fiul său. În plus, afganii, spre deosebire de sirieni, nu sunt încă recunoscuți ca refugiați în Turcia. Femeia speră că măcar acest lucru se va schimba.
„Dacă Turcia îmi dă dreptul să rămân, atunci vreau să rămân aici. Dacă nu, trebuie să merg în altă țară, poate în Elveția”, se gândește ea.
„Pentru talibani, sunt o necredincioasă”
Nici Sonia Sultani nu se simte în siguranță în Turcia. E în Istanbul şi stă mai mult în casă. Tânăra de 25 de ani făcea parte din echipa națională afgană de ciclism şi crede că sub regimul taliban, ar fi pedepsită pentru că este sportivă. Cu toate acestea, își asumă să vorbească.
În orașul ei natal, Mazar-i-Sharif, se antrena afară în fiecare zi. În Turcia nu merge cu bicicleta pe stradă pentru că se teme de poliție.
„Nu am un viitor în Turcia. Dar dacă mă întorc în Afganistan, mă vor ucide pe aeroport. Pentru talibani, sunt o necredincioasă. Vor spune: dacă ai fi fost o bună musulmană, nu ai fi mers pe bicicletă. Ai fi stat acasă, te-ai fi rugat și te-ai fi căsătorit. Dar nu m-am căsătorit, am studiat la universitate și am devenit sportivă”, spune Sonia Sultani.
Ține încă legătura cu familia din Afganistan şi fac schimb de informații despre ultimele evoluții prin apeluri video. Pe lângă faptul că se tem pentru viața rudelor de acasă, refugiații precum Sonia Sultani se confruntă și cu o atmosferă din ce în ce mai ostilă în Turcia.
Revolte împotriva refugiaților
La începutul lunii august, la Ankara au avut loc revolte violente împotriva refugiaților, după moartea unui adolescent turc într-o luptă de stradă cu un grup de tineri sirieni.
Atmosfera din orașul de frontieră Van s-a schimbat. Din ce în ce mai mulți oameni spun răspicat că se opun primirii mai multor refugiați.
„Cum poate poporul nostru să fie pus în această situație dificilă, de a-i fi transformată țara într-un centru mondial de refugiați?” se întreabă un bărbat turc.
„Afganii sunt angajați pe salarii mici. Și atunci turcii nu își mai pot găsi locuri de muncă”, spune o tânără.
Într-adevăr, afganii lucrează pe mai nimic și au puține șanse să obțină dreptul de a rămâne. Sunt puține perspective pentru afgani în Turcia.
Editor : Luana Pavaluca
[ad_2]
Citește mai mult..