De ce nu mai este valabil testul când crește rata de incidență peste 6 la mie. Cîțu: Cei care sunt testați pot ajunge la ATI

[ad_1]

Premierul Florin Cîțu a explicat decizia CNSU de a nu mai lua în considerare testarea ca excepție de la regulile din timpul stării de alertă atunci când crește rata de infectare peste 6 la mie: „Ni se spune de la specialişti că e mai sigură această variantă, cei care sunt testaţi se pot îmbolnăvi şi pot lua şi atunci pot să ajungă în ATI”.

Întrebat la TVR 1 care sunt măsurile adoptate joi seară în şedinţa CNSU, măsuri care vor fi validate, vineri, printr-o hotărâre de guvern, Cîţu a răspuns:

„Sunt două modificări, cea referitoare la şcoli şi am spus acolo că rămân cu prezenţă fizică (peste 6 la mia de locuitori – n.r.) şi vor fi acele teste noninvazive care se vor face şi decizia va fi de la Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei, dacă de două ori pe săptămână sau o dată pe săptămână.

Şi cealaltă decizie este doar o modificare, peste 6 la mie păstrăm activităţile aşa cum sunt, şi pentru HoReCa şi săli de sport şi alte activităţi, dar scoatem partea de testare, trecut prin boală şi vaccinat, pentru acces.

Ni se spune de la specialişti că e mai sigură această variantă, cei care sunt testaţi se pot îmbolnăvi şi pot lua şi atunci pot să ajungă în ATI, există acest risc, se îmbolnăvesc şi nu se ştie cum va evolua boala”, transmite Agerpres.

CSNU a decis joi seara ca doar cei care sunt vaccinați sau au trecut prin boală să poată participa la diferite activități în spații închise sau deschise la o capacitate de 50%.

Editor : A.C.

[ad_2]

Citește mai mult..