Directorul CIA a avut o întrevedere, la Moscova, cu şeful Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse

[ad_1]

Directorul Agenţiei Centrale de Informaţii a SUA (CIA), William Burns, a avut marţi, la Moscova, o întrevedere cu extrem de influentul şef al Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Nikolai Patruşev, au anunţat serviciile acestuia din urmă, informează AFP.

William Burns şi Nikolai Patruşev au discutat despre relaţiile ruso-americane, a informat Consiliul de Securitate rus, într-un comunicat succint.

Vizita directorului CIA, prezentat adesea drept cel mai experimentat dintre diplomaţii ţării sale, nu fusese anunţată, iar Consiliul de Securitate rus nu a furnizat niciun alt detaliu. Nici ambasada SUA la Moscova nu a făcut vreun comentariu pe subiect.

Această întrevedere survine în condiţiile în care relaţiile dintre Moscova şi Washington sunt afectate de o serie de diferende de anvergură.

Ţările occidentale au impus împotriva Rusiei sancţiuni după ce aceasta a anexat Crimeea, în 2014. Washingtonul îi reproşează Rusiei în special atacurile cibernetice în serie şi ingerinţele electorale în SUA.

La rândul său, Moscova acuză adesea SUA şi Occidentul de amestec în problemele sale interne şi de presiuni împotriva corespondenţilor mass-media de stat ruse.

Ruşii şi americanii s-au reunit la Geneva pentru a continua dialogul strategic început în iunie de preşedinţii Putin şi Biden

Pe 30 septembrie, ruşii şi americanii s-au reunit la Geneva pentru a continua dialogul strategic început în iunie pe malul lacului Leman de preşedinţii Vladimir Putin şi Joe Biden.

În timpul summitului lor istoric din 16 iunie, Biden şi Putin au insistat asupra necesităţii de a discuta, în pofida numeroaselor surse de discordie. Ei au subliniat că până şi în toiul Războiului Rece, Moscova şi Washingtonul dialogau pentru a evita răul cel mai mare.

Diplomat de carieră, William Burns a fost ambasador în Rusia şi în Iordania, apoi secretar de stat-adjunct în administraţia lui Barack Obama.

În timpul mandatului fostului preşedinte democrat, el a fost la originea unei apropieri cu Iranul, purtând negocieri secrete în 2011 şi în 2012 cu această ţară rivală, în pofida absenţei de relaţii diplomatice cu SUA.

Editor : Liviu Cojan

[ad_2]

Citește mai mult..