Rafila: Probabil voi accepta să fiu ministru al Sănătății. Gestionarea pandemiei nu s-a bazat pe parteneriat, ci pe adversitate
[ad_1]
Medicul și deputatul PSD Alexandru Rafila a declarat, vineri seară, la Digi24, că dacă i s-ar propune funcția de ministru al Sănătății, ar accepta. Acesta a spus că, având în vedere că a dat multe sfaturi și soluții pentru gestionarea pandemiei, ar fi neserios să refuze.
Alexandru Rafila este unul dintre numele puse pe listele ce circulă în spațiul public, conform surselor politice, pentru poziția de ministru al Sănătății într-un eventual guvern PNL-PSD.
„Nu exclud, în mod evident. Rămâne să vedem care va fi negociere politică, soluția și în cazul în care mi se va face această propunere, probabil că o voi accepta.
O voi accepta din două motive: Am fost un om destul de vocal în perioada anterioară. Am dat și multe sfaturi, soluții sau posibilități de a încerca să rezolvăm lucrurile într-un mod mai bun. În momentul în care refuzi o astfel de poziție, după ce ai fost fie un constatar, fie un sfătuitor, atunci rezultă că nu ești serios. Trebuie să ai o anumită credibilitate.
Al doilea lucru pentru care cred că aș spune «da», cu toate că este foarte complicat – situația din momentul de față este foarte complicată – este legată de o abordare pe care în general o folosesc, e echilibrată, nu e conflictuală și încerc să aduc oamenii la aceeași masă și măcar să obțin o opinie majoritară care să fie favorabilă încheierii acestui episod dureros și să sperăm evitării unor episoade la fel de dureroase în cursul anului 2022”, a declarat Alexandru Rafila.
Acesta a explicat care ar fi primele măsuri pe care le-ar lua în primele două săptămâni în calitate de ministru al Sănătății.
„Nu trebuie să ne așteptăm la niște măsuri minune, în care vine cineva providențial și care ia o măsură și schimbă total lucrurile. Nu se poate așa ceva. Însă cu siguranță am o prioritate legată de reducerea numărului de îmbolnăviri și mai rapidă a numărului deceselor, pentru că e foarte mare.
Avem o problemă pe care au sesizat-o și cei din OMS când au venit acum în România. Oamenii se prezintă târziu la medic, după ce se infectează. De multe ori se diagnostichează la domiciliu. Dacă sunt pozitivi, nu comunică lucrul ăsta și se prezintă de foarte multe ori târziu la medic. Lucrul ăsta se datorează în primul rând unei neînțelegeri a gravității acestei boli și trebuie să reușim să-i convingem să se prezinte cât mai rapid la medic.
Al doilea lucru, care este extrem de important, este să găsească cu ușurință medicul la care să se prezinte care să poată să-l evalueze și care să-i prescrie un tratament. În momentul de față lucrul ăsta e foarte dificil.
Oamenii trebuie să știe că la primele semne de boală trebuie să se prezinte la un medic care să-i prescrie un tratament, dacă cumva are o formă care necesită un tratament antiviral, și să nu trebuiască să stea într-o curte a unui spital plină de oameni.
La spitalul la care lucrez eu, Insitutul Matei Balș, am ajuns ca colegii să examineze pacienții în ambulanță. Lucrul ăsta e foarte rău dacă nu au unde să examineze în altă parte, nu au unde să le ofere oxigen, pentru unii.
Trebuie să se prezinte la medicul de familie. Există protocoale de tratament. Nu sunt cunoscute eficient, aplicate. Acolo se face referire și la antivirale, care nu se pot prescrie decât de un medic infecționist, pe care-l găsești doar la spital. E un cerc vicios care duce la imposibilitatea tratării pacienților în stadii incipiente care să evite complicațiile.
Al treilea element. Persoanele cel mai vulenerabile sunt vaccinate în măsura cea mai mică în România. Persoanele cu vârsta peste 80 de ani sunt vaccinate în proporție de 21% la o medie națională de 34%.
Pacientul trebuie să aibă acces la un mimim de investigații. Pacientul să primească un pachet de investigații și unul de medicamente. Facem un tratament la pacienți oferind niște «pachete» de tratament care nu se aplică nicăieri. Le dăm în continuare cantități foarte mari de antibiotice, care n-au niciun efect. Complică lucrurile. Le dăm cortizol. Se dă în primele zile de boală, ceea ce amplifică multiplicarea virală și duce la consecințe foarte grave.
Putem să facem un efort ca într-o săptămână sau două lucrurile astea să le aducem la normalitate.
Cea mai nenorocită chestiune în gestionarea acestei pandemii a fost că nu s-a bazat pe parteneriat, explicație, ci pe adversitate”, a spus medicul.
Editor : Alexandru Costea
[ad_2]
Citește mai mult..