25 de moldoveni care mergeau la muncă, în Franța, au rămas în Austria fără provizii. Aveau în bagaje 1,2 tone de mâncare și băutură

[ad_1]

Polițiștii de frontieră austrieci au descoperit într-un autocar din Republica Moldova 1,2 tone de mâncare și băutură. Vehiculul intrase în țară prin punctul de frontieră Nickelsdorf și mergea în Franța. Întreaga încărcătură a fost confiscată, apoi distrusă.

Echipa mobilă a Biroului Vamal din Austria a trecut la controlul vehiculului în care se aflau 25 de cetățeni moldoveni care plecau la muncă în Franța, după ce au fost primite niște informații, potrivit Heute.

În compartimentele pentru bagaje ale autocarului au fost descoperite pachete cu mâncare și băutură care cântăreau 1,2 tone. Pachetele fuseseră, în parte, preluate de cei trei șoferi la plecare, dar majoritatea aparțineau celor 25 de călători.

În pachete au fost găsite aproximativ 510 kilograme de carne și pește, 84 de kilograme de brânză, dar și legume, iar o parte din ele erau deja alterate. De asemenea, au fost găsiți și 304 litri de alcool.

Gernot Blümel, ministrul de finanțe al Austriei a declarat: „Reglementările stricte de import pentru alimente de origine animală și vegetală există dintr-un motiv întemeiat: împiedică apariția epidemilor și a bolilor”.

Marfa a fost confiscată, apoi distrusă, iar șoferii au fost amendați cu 1.300 de euro.

Editor : D.C.

[ad_2]

Citește mai mult..