Raed Arafat: Valul 5 va fi „amestecat”. Tulpina Omicron este mult mai contagioasă decât Delta, cu siguranță ajunge în România

[ad_1]

Valul 5 al pandemiei va fi cel puțin unul „amestecat”, dat de tulpina nouă Omicron și de cea care e dominantă acum, Delta, dar se poate întâmpla ca încet-încet să devină predominantă varianta cea nouă a coronavirusului, care este mult mai contagioasă. „Fără îndoială” Omicron va ajunge și în România și este posibil ca o nouă creștere a cazurilor să se petreacă imediat după sărbători, începând din ianuarie, a declarat, vineri seara, la Digi24, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.

„E posibil ca luna ianuarie să fie pentru România o lună în care va începe o creștere a cazurilor, după sărbători, ca urmare a deplasărilor – cei care vin în țară, cei care pleacă din țară în concedii și care se întorc. E posibil să vedem ce am văzut și după perioada verii, adică o creștere nouă a cazurilor și un val nou. Este posibil, nu este exclus”, a spus Raed Arafat.

Situația României, „cumva favorabilă” pe moment

„Situația noastră este cumva favorabilă în acest moment, pentru că nu avem zboruri directe cu zona care este mai afectată (de Omicron – n.r.), zona Africii de Sud. Am recuperat unii cetăţeni de acolo, sub un control foarte strict de carantinare, de testare, de toate aceste aspecte şi aşa am descoperit cele trei cazuri care oricum erau carantinate de când au intrat în ţară. După care s-a luat măsura ca cetăţenii ţărilor terţe, care nu sunt cetăţeni europeni, să nu poată intra în România la acest moment pe următoarele săptămâni, plus persoanele care vin de acolo, obligatoriu carantinare, indiferent de statusul lor de vaccinat, nevaccinat, testat, netestat se carantinează, cel puţin pentru 10 zile, cu un test la a opta zi. Aceste măsuri ar trebui să încetinească sau să limiteze intrarea variantei din zonele care sunt mai afectate”, a arătat Raed Arafat.

Noile măsuri din România trebuie să țină cont că Omicron se răspândește mai repede

Autoritățile spun că vor anunța săptămâna viitoare ce măsuri vor lua în noile condiții ale pandemiei.

„Săptămâna viitoare măsurile care trebuie luate de România în continuare va fi tema de analiză la nivelul INSP-ului și al Ministerului Sănătății. Se va lua în considerare că noua tulpină este mai infecțioasă, mai contagioasă și că se răspândește mai repede. Luarea unor eventuale restricții suplimentare depinde însă de mai multe aspecte, care pot fi adaptate pe baza datelor care tot vin, din zi în zi se schimbă și vin date suplimentare. Din nou, aici, las să văd cu ce o să vină colegii de la INSP”, a spus șefeul DSU.

În opinia sa, noua tulpină Omicron va ajunge fără discuție și în România, așa cum a ajuns și tulpina Delta. Când discutam inițial de tulpina Delta, aceasta era departe, era în Anglia, era doar în unele zone, România nu o avea și totuși, după vară, a devenit predominantă, a reamintit Raed Arafat.

„Tulpina Omicron este mult mai contagioasă decât tulpina Delta și în acest moment, toate măsurile pe care le iau țările europene, țările lumii în general, sunt măsuri de întârziere”, a explicat șeful DSU.

Ce vor să afle experții despre Omicron

Experții vor să câștige timp pentru a studia mai bine tulpina Omicron, pentru a înțelege impactul ei, pentru a vedea dacă răspunde la sistemul imunitar, dacă are sau nu efect vaccinul asupra ei. În felul acesta, ei își vor da seama ce măsuri pot fi luate. De exemplu, dacă actualele vaccinuri nu mai au efect, se va trece la îmbunătățirea lor, a detaliat Raed Arafat.

„Deja încep să apară primele informații și pe baza primelor informații deja se nuanțează măsurile, țările încep să nuanțeze măsurile pe care le-au luat. Ieri am avut o dezbatere foarte bună cu un coleg din Statele Unite, pneumolog, și a explicat exact cum în Statele Unite lucrează pe această linie și erau exact de părerea pe care o avem și noi, adică mai e nevoie de ceva timp, o săptămână-două, până vom înțelege exact efectul vaccinurilor, gravitatea bolii asupra celor vaccinați, gravitatea bolii asupra celor nevaccinați”, a spus șeful DSU.

La acest moment, pare că persoanele vaccinate nu fac o formă gravă de boală

„La acest moment, pare că persoanele vaccinate totuși nu fac formă gravă. Nu știm însă toate aceste detalii în amănunt și pe cifre mari. Așteptăm să vină detalii suplimentare. Cu siguranță, Centrul European pentru Controlul Bolilor va veni cu anumite detalii, Centrul pentru Control al Bolilor din Statele Unite, care e foarte activ, va veni și el cu detalii, iar companiile care produc vaccinuri deja au început să creeze anumite vaccinuri adaptate noii tulpini, chiar dacă nu avem concluzia finală dacă vaccinul actual are același efect ca și în cazul celorlalte tulpini sau nu. Au fost diferențe de opinie. Pfizer a venit cu opinia că vaccinurile au efect și protejează împotriva formelor grave, Moderna nu era convinsă de acest lucru, dar pe toate liniile se lucrează pe adaptarea vaccinurilor la această variantă”, a dat asigurări Raed Arafat.

Vezi VIDEO AICI.

Editor : Luana Pavaluca

[ad_2]

Citește mai mult..