Cum se răzbună China pe Lituania pentru relațiile apropiate cu Taiwanul. Importurile UE cu componente fabricate în Lituania, blocate
[ad_1]
Bruxelles-ul spune că China a început să blocheze importuri din țări ale Uniunii Europene care conțin componente fabricate în Lituania, ca represalii împotriva acestei țări după scandalul legat de relațiile sale mai apropiate cu Taiwanul, relatează Euronews.
Valdis Dombrovskis, comisarul european pentru comerț, a declarat într-un interviu publicat vineri în publicația germană Die Welt că Bruxelles-ul este „îngrijorat” cu privire la ultimele evoluții privind această situație.
„Știm acum de multe cazuri în care importuri din Lituania și UE sunt blocate în porturile chineze. Numărul lor crește în fiecare zi. Aparent, autoritățile chineze refuză să permită întrarea produselor din alte țări UE dacă ele conțin părți fabricate în Lituania”, a spus Dombrovskis.
„Este vorba de transporturi de toate felurile, de la cele mici la cele foarte mari și de diferite cantități. Având în vedere volumul imens de bunuri comercializate între UE și China, nu este surprinzător că numărul acestor cazuri crește foarte rapid”, a adăugat el.
Uniunea Europeană a anunțat că se află în contact cu autoritățile chineze pentru „a clarifica rapid situația” și a spus și că ia în considerare o plângere la Organizația Mondială a Comerțului, dacă va fi necesar.
Lituania acuză China că a implementat un boicot al produselor sale din cauza deschiderii, în iulie, a unei reprezentanțe diplomatice a Taiwanului cu numele „Taiwan” în loc de forma uzuală „Taipei-ul chinez”.
China își păstrează reticența în a folosi la nivel oficial denumirea de „Taiwan”, temându-se că ar putea oferi legitimitate internațională guvernului de pe insulă. Purtătorul de cuvânt al diplomației chineze a negat că Beijing-ul a implementat o astfel de blocadă împotriva produselor lituaniene.
De ce China nu doreşte ca alte state să aibă relaţii diplomatice cu Taiwanul
Lituania a anunţat din iulie deschiderea unei reprezentanţe la Vilnius sub numele de „birou de reprezentare al Taiwanului”, ceea ce a declanşat o campanie de presiune din partea Chinei. Beijingul şi-a rechemat ambasadorul din Lituania şi a cerut în august ca statul baltic să-şi recheme ambasadorul de la Beijing, ceea ce Lituania a şi făcut.
Situația complicată din Taiwan este moștenirea Războiul Civil Chinez (1927-1949), încheiat după Al Doilea Război Mondial cu victoria comuniștilor în China continentală și refugierea opozanţilor comunişti pe insula Taiwan.
China (n. red. – Republica Populară Chineză, denumirea oficială) consideră că Taiwanul (n. red. – Republica China) face parte din teritoriul său și sub politica sa „O singură China” refuză să aibă relații diplomatice cu orice țară care recunoaște guvernul taiwanez ca țară distinctă sau ca guvern legitim al Chinei. De asemenea, Beijingul consideră declararea independenţei Taiwanului o linie roșie și a amenințat cu războiul în cazul în care acest lucru se întâmplă.
Editor : Adrian Dumitru
[ad_2]
Citește mai mult..