Gazprom iese din afacerile pe care le are în Germania
[ad_1]
Grupul rus Gazprom a anunţat vineri că va ieşi din afacerile pe care le are în Germania, din cauza disputelor dintre cele două ţări create de insistenţa Moscovei privind plata în ruble pentru gazele naturale livrate de Rusia. Deocamdată nu este clar cum anume va afecta această decizie livrările de gaze ruseşti, de care Germania depinde în proporție de aproximativ 40 la sută din necesarul său, transmite Reuters.
Gigantul energetic controlat de statul rus a precizat că şi-a încheiat participaţia la firma Gazprom Germania GMBH şi toate activele sale, inclusiv Gazprom Marketing & Trading Ltd. Firma rusească nu a oferit alte detalii sau explicaţii.
Anterior, însă, cotidianul financiar german „Handelsblatt” a publicat un articol conform căruia Ministerul german al Economiei analiza posibilitatea de a expropria subsidiarele Gazprom şi Rosneft din Germania, pe fondul îngrijorărilor referitoare la securitatea aprovizionării cu energie. În replică, Kremlinul a avertizat vineri că o astfel de măsură ar constitui o încălcare a legislaţiei internaţionale.
Pe de altă parte, Comisia Europeană a confirmat joi că a demarat o anchetă împotriva companiei Gazprom pentru abuz de poziție dominantă, iar în cadrul acestei investigații a efectuat o inspecție surpriză la birourile din Germania ale gigantului rus.
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin a semnat joi un decret conform căruia cei care cumpără gaze naturale ruseşti trebuie să plătească în ruble. Germania a respins această modificare a prevederilor contractuale iar ministrul german al Economiei a avertizat că nu va fi „şantajat” de Putin.
Firma Gazprom Germania are sediul la Berlin şi singurul său acţionar este Gazprom Export, o subsidiară deţinută în totalitate de grupul Gazprom. Această entitate germană are subsidiare în mai multe ţări precum Elveţia şi Cehia. Printre principalele sale domenii de afaceri sunt stocarea, tranzacţionarea şi furnizarea de gaze naturale şi combustibili pentru transportul rutier şi sectorul de shipping, controlând o reţea de benzinării în Germania şi Cehia.
Companiile româneşti nu au contracte de import încheiate direct cu Gazprom, ci cu două firme intermediare: Imex Oil, o subsidiară a grupului rus Conef, şi WIEE, un joint-venture între Gazprom şi nemţii de la Wintershall, precizează Agerpres.
[ad_2]
Citește mai mult..