Rusia agită din nou sperietoarea sistării gazului pentru Germania. Gazprom spune că turbina reparată în Canada are defecte

[ad_1]

Adjunctul șefului Gazprom a declarat vineri că turbina de gaz reparată recent în Canada și destinată Nord Stream 1, gazoductul prin care se fac livrările către Germania, nu este conformă cu contractul, iar compania Siemens Energy, care asigură mentenanța echipamentului, a reușit să remedieze doar un sfert din defecțiunile constatate, relatează Reuters.

Anunțul companiei de stat rusești prefigurează din nou perspectiva unor reduceri și mai drastice ale livărărilor de gaz destinate Europei – și în special Germaniei -, după ce acestea au fost oricum sistate timp de 10 zile, iar apoi au fost reluate la o capacitate mult mai mică, Gazprom invocând tocmai lipsa turbinei trimise la reparații în Canada.

În timp ce Uniunea Europeană acuză Rusia de șantaj energetic, Moscova susține că problemele cu turbinele sunt de fapt motivul pentru care a redus și mai mult furnizarea de gaz prin Nord Stream 1, la doar 20 la sută din capacitate, începând de miercuri, 27 iulie.

Vitali Markelov, directorul-adjunct al Gazprom, s-a plâns vineri că turbina trimisă la reparații în Canada nu este conformă cu contractul, criticile sale vizând de fapt producătorul Siemens Energy.

„Ne-am adresat în repetate rânduri reprezentanței ruse a Siemens în legătură cu acest lucru, am trimis 10 scrisori. Siemens nu a remediat mai mult de un sfert din defecțiunile identificate”, s-a plâns Markelov într-un interviu televizat. El a citat numerele de serie ale altor trei motoare care au avut nevoie de reparații din partea Siemens din cauza unor defecțiuni. S-ar fi întâmplat în lunile mai și iunie, iar motoarele s-au oprit forțat.

Siemens Energy, precizează Reuters, a refuzat să răspundă comentariilor lui Markelov. Compania a făcut însă referire la o declarație anterioară, transmisă miercuri, când a spus că nu a avut acces la turbine la fața locului și, în plus, nu a primit niciun raport de avarie de la Gazprom, astfel că a trebuit să presupună că turbinele funcționează normal.

Uniunea Europeană contestă argumentul Rusiei și al Gazprom că problemele turbinelor sunt de vină pentru scăderea bruscă a aprovizionării cu gaz prin conducta care leagă Rusia de Germania pe sub Marea Baltică. Deficitul aprovizionărilor crește riscul de penurie și de raționalizare a gazului în Europa în această iarnă.

Pe de altă parte, de câte ori Rusia face astfel de anunțuri, prin care amenință cu perspectiva opririi gazului, prețul gazului crește pe piața spot, ceea ce convine tot Rusiei, au atras atenția experții.

Citiți și: Soluția la șantajul Gazprom: Comisia Europeană să impună unilateral un preț unic reglementat la importurile de gaze rusești (expert)

Editor : Luana Pavaluca

[ad_2]

Citește mai mult..