Protest pentru Ștefania, adolescenta de 15 ani decedată la UPU Satu Mare. Sute de oameni cer demisia medicului de gardă

[ad_1]

Protest, joi seara, la Spitalul Județean din Satu Mare. Sute de oameni s-au strâns în fața Unității de Primiri Urgențe pentru a-și arăta revolta față de sistemul medical, după ce o adolescentă a murit acolo, zilele trecute, în urma a două stopuri cardio-respiratorii. Oamenii cer acum, într-un glas, demisia medicului care a fost de gardă în acea zi. La acțiunea de protest sunt prezenți și părinții Ștefaniei, care au făcut apel la solidaritate. Între timp, polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Moartea Ștefaniei, o adolescentă de 15 ani care a ajuns la spital „pe propriile picioare”, după cum au declarat părinții, și a murit după ce a făcut două stopuri cardio-respiratorii a scos lumea în stradă. Sute de oameni din oraș, apropiați ai familiei sau simpli cetățeni, s-au strâns, joi seara, în fața Spitalului Județean din Satu Mare. Ei cer demisia medicului care a fost de gardă în momentul în care adolescenta a ajuns la spital. 

Pe o bancă din parcul situat în vecinătatea spitalului a fost așezat portretul Ștefaniei, cu numele adolescentei scris cu lumânări. Fie că au cunoscut-o sau nu, mulți dintre cei veniți la protest au aprins și o lumânare în memoria tinerei.

Prezenți la protest, părinții Ștefaniei au făcut apel la solidaritate: „Doar împreună putem schimba ca alte familii care vin cu copii, cu un tată sau cu o mamă să poată să meargă cu inima curată în spitalul din Satu Mare, să nu mai pățim așa ceva! Astăzi eu, mâine tu, trebuie să fim împreună!”

Cazul adolescentei decedate la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Satu Mare a ajuns și în atenția polițiștilor, care au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

„Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă (moarte suspectă), în cazul minorei de 15 ani care, în cursul zilei de 18 ianuarie a.c., ar fi decedat la Spitalul Judeţean Satu Mare-Secţia U.P.U. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul”, a transmis IPJ Satu Mare.

În paralel, și conducerea Spitalului Județean Satu Mare a anunțat demararea unei anchete interne.

„S-au făcut toate demersurile necesare în vederea analizei acestui caz din punct de vedere medico-legal, profesional şi etic de către comisii de specialitate distincte, inclusiv Colegiul Medicilor, având ca obiectiv identificarea eventualelor erori sau abateri de la normele practică şi conduită etică şi deontologică”, au transmis reprezentanții spitalului.

Editor : Izabela Zaharia

[ad_2]

Citește mai mult..