Boeing își ia rămas bun de la „Regina Cerului” prin livrarea ultimului model comercial de 747


A trecut mai bine de o jumătate de secol de la începutul unei noi ere pentru zborurile comerciale, atunci când a fost introdus primul avion Boeing 747. Livrarea ultimului model construit vreodată, programată pentru marți, marchează finalul poveștii acestui avion care a transportat milioane de oameni și a stârnit fascinația întregii lumi, relatează CNN.

În cadrul unei ceremonii care va fi difuzată online live (23:00, ora României), avionul va fi predat noului său proprietar – operatorul de zboruri cargo Atlas Air.

Cu toate că ultimul 747 nu va transporta pasageri, livrarea reprezintă o altă bornă pentru avionul supranumit „Regina Cerului” care a revoluționat călătoriile internaționale, a apărut în filme cu James Bond și a transportat navele spațiale Space Shuttle ale NASA.

După ce ultimul model de 747 pentru transportul de pasageri a intrat în serviciu acum mai bine de cinci ani, Boeing 747 se apropie acum și mai mult de sfârșitul lungii sale cariere, grăbit de decizia companiilor aeriene de a trece la avioane mai mici și mai economice.

Decizia companiilor aeriene de a trece la avioane mai mici și mai economice a grăbit sfârșitul modelului 747. Foto: Profimedia Images

Livrarea făcută marți este un moment de mult așteptat de comunitatea mondială a aviației. Fanii aeronauticii au urmărit fiecare etapă a construcției ultimului 747 încă din luna iulie a anului 2020 când Boeing a anunțat că oprește producția acestui model de marcă.

Boeing 747 a supraviețuit mai mult decât competitorul său direct Airbus A380, care a fost produs între anii 2003 și 2021.

Înainte de pandemie, companiile aeriene operau 130 de avioane de pasageri Boeing 747. Acum, mai sunt doar 44

Cu toate că interesul pentru A380 a crescut în ultimii ani din cauza efectelor pandemiei, multe companii aeriene apelând din nou la modelele pe care le au în rezervă, acești giganți ai cerului se chinuie să rămână competitivi cu avioanele mai noi care beneficiază de o flexibilitate operațională mai mare și au motoare mai mici și mai economice.

În decembrie 2022, mai erau doar 44 de avioane 747 folosite pentru transportul de pasageri, potrivit firmei de analiză aviatică Cirium. La finalul anului 2019, înainte de izbucnirea pandemiei, erau 130.

Cele mai multe modele de 747 pentru transportul de pasageri au fost scoase din uz în primele luni ale pandemiei și nu au mai fost folosite de atunci.

Lufthansa este cel mai mare operator de Boeing 747 pentru pasageri, având 19 avioane de acest tip în flota sa pe care ar putea să le mai folosească zeci de ani de acum încolo.

Clădirea în care modelele de Boeing 747 au fost asamblate, uzina Everett din orașul cu același nume, este cea mai mare clădire din lume ca volum, potrivit companiei. Viitorul uzinei a devenit incert odată cu renunțarea la modelul 747.

Air Force One
Ultimele două modele de Boeing 747 vor fi modificate pentru a putea fi folosite de președintele Statelor Unite. Foto: Profimedia Images

Noile Air Force One: Ultimele avioane Boeing 747 vor fi folosite de președintele Statelor Unite

În ciuda importanței care i s-a acordat evenimentului din 31 ianuarie, Boeing mai are două 747 de livrat – iar aceste modele nu sunt deloc obișnuite.

Cele două sunt noile avioane prezidențiale care vor purta denumirea tehnică VC-25. Numele popular, însă, este „Air Force One” – un termen folosit doar atunci când președintele american se află la bordul avionului.

Avioanele au fost deja construite, fiind inițial destinate companiei aeriene Transaero din Rusia, care a dat faliment în 2015. Noile avioane Air Force One sunt suspuse în prezent unui program extins de modificări realizate pentru a le pregăti pentru serviciul prezidențial.

Editor : Raul Nețoiu



Citește mai mult..