Șeful armatei SUA: Rusia a pierdut în Ucraina. A pierdut strategic, operațional și tactic

[ad_1]

Rusia a pierdut strategic, operaţional şi tactic în războiul său în Ucraina, a declarat, marţi, presei, şeful statului major american, generalul Mark Milley, după o reuniune a Grupului de contact pentru Ucraina condus de SUA, relatează Agerpres.

„Rusia este acum o paria globală şi lumea continuă să fie inspirată de curajul şi rezilienţa Ucrainei”, a spus generalul Mark Milley în cadrul unei conferinţe de presă comune cu secretarul american al apărării, Lloyd Austin.

„În faţa invaziei barbare a Rusiei, Ucraina rămâne rezilientă. Pentru Ucraina nu este un război de agresiune, ci un război de apărare. Rusia plăteşte un mare cost pentru acest război de agresiune”, a adăugat generalul Milley.

„Pe scurt, Rusia a pierdut. A pierdut strategic, operaţional şi tactic”, a spus şeful statului major al SUA.

„Rusia nu va rezista mai mult decât poporul ucrainean şi aliaţii săi”, a dat el asigurări.

În acelaşi timp, generalul Milley a spus că este dificil de spus ce rezultat va avea sau cât va dura ofensiva rusească de la Bahmut, care reprezintă „un război de uzură foarte violent”.

„Această ofensivă de la Bahmut este relativ stabilă. Majoritatea dinamicii este înainte şi înapoi. Nu există manevre neobişnuite. Cât va dura? Este dificil de spus. Durează de săptămâni. Este o luptă pe care o monitorizăm foarte aproape”, a spus el.

În acelaşi timp, generalul Milley a dat asigurări, răspunzând unei întrebări, că nu exclude faptul că Rusia are capacităţile necesare pentru a ataca din nou Kievul, dar a precizat că nu a văzut semne în acest sens.

Editor : Adrian Dumitru

[ad_2]

Citește mai mult..